Patru tineri reținuți la Sibiu pentru furturi și agresiune

Redactat de in octombrie 7, 2025

Patru tineri reținuți la Sibiu pentru furturi și agresiune – prejudiciu de aproape 6.000 de lei

Polițiștii sibieni au reținut patru persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, dar și de lovire sau alte violențe. Printre cei reținuți se află și o tânără, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 30 august – 25 septembrie, cei patru suspecți ar fi acționat în mai multe societăți comerciale din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras produse alimentare, cosmetice și vestimentare. Prejudiciul total cauzat a fost estimat la 5.800 de lei.

Pe lângă furturile din magazine, unul dintre cei implicați este cercetat și pentru o faptă de violență comisă la data de 25 septembrie. Din primele cercetări, s-a stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat ar fi fost agresat, suferind leziuni corporale care au necesitat îngrijiri medicale.

În urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus reținerea celor patru pentru o perioadă de 24 de ore. Aceștia au fost transportați în Centrele de Reținere și Arestare Preventivă Alba și Mureș, urmând ca marți să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor patru suspecți și pentru identificarea eventualelor persoane prejudiciate.

Polițiștii sibieni reamintesc cetățenilor și comercianților importanța montării sistemelor de supraveghere video și a respectării măsurilor de protecție a bunurilor, pentru a preveni furturile și alte fapte antisociale.

Urmărește-ne pe #facebook și #instagram 

Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia

sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/
#muzica #stiri #stirilocale

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com.

CITEȘTE și

BREKING NEWS: Criză financiară în cultura locală: Brukenthal și Teatrul Radu Stanca afectate

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background