Month: aprilie 2025
Direcția de Sănătate Publică a amendat cu 10.000 lei societatea comercială care a efectuat dezinsecția la Colegiul Național ”Samuel von Brukethal”. Măsura vine la două zile după ce mai mulți elevi au fost transportați la spital pentru că acuzau senzație de mâncărime la nivelul feței. “Urmare a situației înregistrate în cursul zilei de luni, 28 […]
Percheziții și rețineri într-un dosar penal privind delapidare și fals, vizând personal dintr-o unitate militară din Sibiu. Printre suspecți se numără cadre militare, personal civil și soldați gradați profesioniști. În cursul zilei de marți, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea procurorului militar din cadrul Parchetului […]
Administrația locală a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor în vederea eficientizării energetice a clădirii Grădiniței nr.15, de pe str. Gladiolelor. Valoarea contractului este de 7,19 milioane de lei, iar investiția este finanțată din fonduri europene nerambursabile, obținute de Primăria Sibiu în cadrul Programului “Regiunea Centru” 2021-2027. După finalizarea proiectării, se vor executa […]
Pompierii sibieni intervin de urgență pe strada Secerătoarelor din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu. Update 2: “În urma incendiului a fost afectat un garaj cu o suprafață de aproximativ 70 de mp, două autoturisme (un autoturism aflat în interiorul garajului a ars în totalitate și alt autoturism parcat în apropierea garajului a fost afectat […]
Doi copii au dispărut din Alțâna, după ce au plecat să adune lemne în zona localității. Zeci de polițiști, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și o echipă canină au pornit în căutarea lor. Actualizare: “Marți seară, polițiștii sibieni au reușit depistarea celor doi copii, pe raza localității Șelimbăr, în zona La Troiță. Din […]
Salvamont Sibiu intervine pentru salvarea unui turist polonez care s-a rănit în timp ce se afla pe un traseu marcat cu bandă roșie. A fost solicitat sprijinul unui elicopter de la Brașov. Update: “Turistul polonez accidentat astăzi pe traseul dintre Lacul Avrig și Șaua Gârbova a fost preluat de către elicopterul SMURD Brașov. Acesta va […]
Reprezentanții Primăriei Sibiu anuță că softul care asigură funcționarea sistemului Sibiu Bike City a fost deblocat luni după-masa, după negocieri între municipalitate și firma SUMS SRL. Administrația locală a plătit aproape 300.000 de lei pentru soft. „Sibiu Bike City, sistemul public de închirieri de biciclete este din nou disponibil, software-ul în baza căruia funcționează sistemul […]
Consiliul Județean Sibiu anunță investiții majore în tehnologii de ultimă generație pentru îmbunătățirea serviciilor medicale pentru pacienți și personal medical. Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean a semnat încă două contracte de finanțare pentru continuarea procesului de digitalizare a Spitalului de Pneumoftiziologie și a Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”. Valoarea celor două proiecte […]
Luni seară, prin apel 112, o femeie a sesizat I.P.J. Sibiu despre faptul că soțul său ar fi fost înjunghiat mortal de către un alt bărbat, în localitatea Moardăș, comuna Mihăileni. La fața locului s-au deplasat în regim de urgență polițiști de investigații criminale, criminaliști, medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, precum […]
Sportivele de la Kids Acro Dance Sibiu vor reprezenta România la la Campionatul European de dans modern și contemporan, la Campionatul Mondial de dans modern și contemporan și Campionatul Mondial de Acrodance. În 26 aprilie copiii clubului din grupele STARLIGHT și TRILOGYM, au participat la calificările IDO pentru Campionatele Europene și Mondiale. “După rezultatele de […]