Verde dar amar – cum Green Deal-ul și politicile de migrație împing România pe o pantă periculoasă

La Adunarea Generală a ONU, Donald Trump a livrat un discurs care a zguduit din temelii liniștea aparentă a scenei internaționale. Spre deosebire de politicienii europeni care se ascund în spatele unor fraze frumos lustruite, Trump a spus verde în față ceea ce mulți gândesc, dar nu au curajul să exprime public. „ Schimbările climatice sunt cea mai mare escrocherie comisă vreodată asupra lumii ” , referindu-se la politicile climatice globale și mai mult, a descris energiile regenerabile ca fiind „ o glumă totală… nu funcționează… sunt prea scumpe”( Interesant este că, în campania prezidențială din 2024, cineva atrăgea deja atenția asupra acestui aspect, însă mesajul său a fost ironizat și trecut cu vederea… hmmm  ) , o farsă scumpă, impusă de elite asupra țărilor cu economii fragile. ( gen ROMÂNIA 0 nr.. )

Declarațiile sale au provocat rumoare, dar și reflecție. Dacă în capitalele occidentale aceste afirmații sunt primite cu indignare, în Europa Centrală și de Est ele ating o coardă sensibilă. România, prinsă între directivele impuse de Bruxelles și realitățile economice interne, trăiește pe pielea ei ce înseamnă să aplici orbește idealuri abstracte.

Trump a mers mai departe, acuzând că „energia verde” și imigrația necontrolată sunt un „ monstru cu coadă dublă” care „devastează Europa”. El a avertizat că „ Dacă nu opriți oamenii … cu care nu ai nimic în comun, țările vor da faliment (nr).”

Mesajul său nu a fost doar despre economie, ci despre supraviețuirea culturală și identitară a națiunilor europene.

       Închiderea termocentralelor = deschiderea problemelor

Sub presiunea Uniunii Europene, România a închis în ultimii ani termocentrale pe cărbune care, asigurau stabilitatea energetică și prețuri suportabile. În locul lor, ni s-a spus că viitorul aparține exclusiv energiei regenerabile: solar și eolian.

Dar această tranziție „verde” a fost făcută în grabă, fără infrastructură, fără soluții de stocare eficiente și fără o strategie care să protejeze populația. Rezultatul este simplu: un sistem instabil, dependent de vreme și de importuri. Când soarele nu strălucește și vântul nu bate, România este obligată să importe energie scumpă, ceea ce se reflectă direct în facturile oamenilor.

Mai grav, panourile solare și turbinele eoliene cu care ne împodobim câmpiile și dealurile sunt fabricate, în mare parte, în China o țară care nu joacă după regulile „green energy”, nu plătește taxe pe carbon și nu respectă aceleași standarde de mediu. Așadar, în timp ce industria românească a fost sufocată de directivele UE, noi am ajuns să importăm masiv tehnologie „verde” produsă într-o economie care nu suportă aceleași costuri.

Românii simt pe propria piele ce înseamnă Green Deal-ul: facturi uriașe. În doar câțiva ani, România a ajuns să plătească printre cele mai mari prețuri la energie din Uniunea Europeană.

Energia „curată”, care trebuia să fie salvarea noastră, s-a transformat într-un coșmar financiar. Familiile cu venituri mici se zbat să-și plătească utilitățile. Companiile industriale își pierd competitivitatea pe piețele internaționale. Iar statul, în loc să recunoască problemele, continuă să urmeze orbește directivele de la Bruxelles.

Este o ironie amară în timp ce Bruxelles-ul vorbește despre „tranziție justă”, românii trăiesc realitatea unei tranziții injuste, care îi pedepsește pe cei mai vulnerabili și îi obligă să plătească pentru visurile, utopice, verzi ale altora.

Schimbările climatice sunt reale și trebuie gestionate. Dar întrebarea este: cu ce cost și prin ce metode? A aplica politici climatice fără să ții cont de contextul economic și social este nu doar naivitate, ci iresponsabilitate.

România are nevoie de o tranziție graduală, în care cărbunii, gazele naturale, hidroenergia și energia nucleară să rămână piloni de bază. Aceste resurse nu sunt doar „moșteniri poluante”, ci garanții de securitate energetică și stabilitate economică.

Altfel, riscăm să devenim un simplu laborator pentru experimente verzi, suportând cele mai mari costuri economice și sociale.

Politicile europene care promovează energia „verde” au dus la închiderea termocentralelor și la limitarea producției din surse tradiționale. În schimb, am importat masiv tehnologie din China și am creat o dependență energetică periculoasă.

Astăzi, rețelele noastre de electricitate sunt fragile, nu există suficiente soluții de stocare, iar când cererea crește brusc, România devine vulnerabilă. În loc să fim independenți energetic, așa cum ni s-a promis, am ajuns să depindem și mai mult de importuri.

      Politicile de imigrație = un alt experiment periculos

Discursul lui Trump a atins un alt punct nevralgic imigrația necontrolată. „ Țările voastre sunt ruinate de migrație ” a avertizat el, iar exemplele din Europa sunt grăitoare.

Franța, Germania, Marea Britanie s-au confruntat în ultimul deceniu cu valuri de migranți care nu doar că nu s-au integrat, dar au adus cu ei o creștere alarmantă a infracționalității. Cartierelor tradiționale li s-au suprapus „zone de excluziune”, unde poliția pătrunde cu greu, iar legea este dictată de clanuri.

Atacurile teroriste, agresiunile sexuale în masă (precum cele de la Köln, Munchen ), revoltele din suburbiile pariziene sau criminalitatea organizată din unele zone ale Londrei sunt semnale clare că modelul de integrare a eșuat.

România nu este în prezent în prima linie a acestui fenomen, dar directivele europene privind relocarea migranților și „solidaritatea obligatorie” pot forța și țara noastră să accepte cote impuse de la Bruxelles. Asta înseamnă presiune suplimentară pe un sistem social deja fragil, pe școli, spitale și siguranța publică.

Politicile verzi și cele migratorii sunt cele două fețe ale aceleiași monede: experimente impuse de Bruxelles, cu costuri uriașe pentru statele vulnerabile.

Pe de o parte, ne sufocăm economic cu taxe pe carbon, certificate de emisii și investiții scumpe în tehnologii verzi importate. Pe de altă parte, riscăm să ne confruntăm cu probleme sociale și de securitate dacă acceptăm fără discernământ valuri de migranți, în numele „solidarității europene”.

România riscă să devină victima perfectă: prea mică pentru a conta, prea disciplinată pentru a se opune, prea vulnerabilă pentru a rezista.

    Ce ar trebui să facă România?

1. Reevaluarea tranziției energetice – nu dogmatic, ci pragmatic. România are nevoie de un mix energetic echilibrat, nu de experimente care sacrifică stabilitatea.

2. Transparență în achizițiile de tehnologii verzi – stop importurilor masive fără criterii stricte de calitate și durabilitate.

3. Protejarea consumatorilor și a industriei – prin politici de sprijin, subvenții țintite și scutiri pentru sectoarele strategice.

4. Politici prudente de imigrație – control la frontieră, selecție clară, integrare responsabilă.

5. Curaj politic în raport cu Bruxelles-ul – România trebuie să ceară tratament diferențiat și termene adaptate la realitățile sale, nu să accepte orbește directive care îi pun în pericol viitorul.

Discursul lui Donald Trump la ONU a fost mai mult decât o provocare. A fost un semnal de alarmă. Green Deal-ul și politicile de imigrație nu sunt doar „idealuri” europene, ci forțe care pot remodela în rău, societatea și economia noastră.

Dacă România continuă să urmeze orbește aceste politici, riscă să devină o economie șubredă, cu facturi uriașe la energie, industrie decimată și un sistem social împovărat.

Dezbaterea nu este între a fi pro-verde sau anti-verde, pro-imigrație sau anti-imigrație. Dezbaterea reală este: suntem dispuși să sacrificăm stabilitatea, securitatea și viitorul nostru în numele unor experimente impuse de la Bruxelles?

România are nevoie de realism, nu de utopie. De pragmatism, nu de obediență. Și, mai ales, de lideri care să pună pe primul loc cetățeanul român, nu directivele care vin din capitale străine.