CFR Călători: Reducere de 90% pentru studenți la transportul feroviar, în anul universitar 2025/2026
Redactat de COSMIN RUS in septembrie 26, 2025
Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituții acreditate din România, vor beneficia de reducere de 90% la transportul feroviar intern, doar pe rutele dintre localitatea de domiciliu și cea a instituției de învățământ.
CFR Călători informează că, în conformitate cu legislația în vigoare, în cursul anului universitar 2025/2026, studenții români/străini, în vârstă de până la 30 de ani, care sunt înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate din România, beneficiază de reducere 90% la transportul feroviar intern clasa a 2-a la toate categoriile de trenuri (regio, interregio, intercity), doar pe rutele dintre localitatea de domiciliu și localitatea unde se află instituția de învățământ la care studentul este înmatriculat, au transmis reprezentanții CFR Călători.
De reducerea de 90% la transportul feroviar beneficiază și studenții orfani de unul sau ambii părinți, precum și cei proveniți din centre de plasament, familii substitutive sau aflați la asistent maternal.
Pentru călătoria la clasa 1 sau la vagon de dormit/cușetă se vor achita integral diferențele tarifare.
Obținerea legitimațiilor de călătorie (bilete și abonamente) cu reducere 90%:
- de la casele de bilete din stațiile și agențiile de voiaj CFR Călători,
- online, accesând site-ul cfrcalatori.ro și aplicația descărcabilă pe dispozitive mobile (telefon, tabletă, etc.) sau de la automatele de bilete CFR Călători amplasate în stații, după confirmarea calității de student și obținerea ID-ului de student de la casa de bilete,
- de la personalul de tren, la urcarea din stațiile în care nu există posibilitatea procurării biletelor de călătorie,
- conform condițiilor specifice prezentate în detaliu pe site www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern / Facilități / Reduceri pentru elevi și studenți/ Reduceri pentru studenții înmatriculați în România.
Pentru a beneficia de bilete/abonamente cu reducere 90% studenții trebuie să prezinte:
- legitimația de student pentru reducere la transport, vizată pentru anul universitar în curs, în original, pe care trebuie să fie înscrisă/localitatea în care se află instituția la care studentul este înmatriculat
- actul de identitate în original, din care să reiasă domiciliul studentului.
Studenții care dețin carte electronică de identitate pot face dovada domiciliului prezentând un document/certificat emis digital sau în format fizic de structurile specializate de evidență a populației care să ateste domiciliul persoanelor.
Până la data de 30 noiembrie 2025 inclusiv, reducerea de 90% (bilete /abonamente lunare), se poate acorda în baza legitimației de student pentru reducere la transport, în original, vizată pentru anul universitar 2024-2025. Excepție: studenții pentru care anul universitar 2024-2025 este an terminal, nu mai beneficiază de facilitățile aferente începând cu data de 01 octombrie 2025.
Studenții din anul I, până la obținerea legitimației de student pentru reducere la transport, pot beneficia de reducere 90% pentru călătoria până la data de 30 noiembrie 2025 și în baza adeverinței, în original, emisă de unitatea de învățământ pentru anul universitar 2025-2026.
Începând cu data de 01 decembrie 2025, reducerea de 90% pentru studenți se acordă doar în baza legitimației de student pentru reducere la transport vizată pentru anul universitar 2025-2026, inclusiv pentru studenții din anul I.
La verificarea călătoriei în tren, studentii trebuie să prezinte biletul/abonamentul cu reducere și legitimația de student pentru reducere la transport vizată pentru anul universitar în curs, în original.
Până la data de 30 noiembrie inclusiv, studenții pot prezenta legitimația de student pentru reducere la transport vizată pentru anul universitar 2024-2025, iar studenții din anul I pot prezenta adeverința care atestă calitatea de student.
Citește și:
Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau de oriunde în lume AICI.
#livecityfmsibiu#stiri #Sibiu #CFR #studenti #bilete tren
Nu uita!
Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0786200207 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com