Sibiul la coada clasamentului poluării

Redactat de in martie 24, 2021

Observatorul Român de Sănătate a publicat rezultatele conform unor studii făcute, iar mai multe orașe sunt împreună cu Sibiul la coada clasamentului poluării.

sibiu

ORS a publicat ”Clasamentul eficienței împotriva poluării”, după ce a analizat activitatea autorităților locale din cele mai mari cincisprezece orașe românești și acțiunile concrete întreprinse de acestea pentru a reduce poluarea aerului în ultimii doi ani.

Conform specialiștilor, primăriile care acționează cel mai decis în direcția reducerii poluării sunt Brașov, Galați și Cluj-Napoca.
Cel mai puțin preocupate de reducerea poluării și efectele acesteia asupra sănătății locuitorilor sunt primăriile Brăila, Bacău și Constanța, însă nici Sibiul nu este departe. De altfel, Sibiul a obținut un punctaj de oar 3,2 dintr-un maxim de 10.

Un lucru important de adăugat este că la fel ca în ediția precedentă a clasamentului, niciuna dintre marile primării din România nu a reușit să acumuleze măcar jumătate din scorul maxim posibil acordat pentru acțiunile împotriva poluării.Așadar, conform datelor, sunt mai multe orașe din țară, printre care și Sibiul la coada clasamentului poluării.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist

Background