Zilierii, luați la control în Sibiu: amenzi de 38.000 de lei și 28 de nereguli descoperite de ITM

Distribuire

Lipsa evidenței orelor de muncă, folosirea zilierilor pentru activități care impun lucrători calificați și absența instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă se numără printre problemele găsite de inspectorii ITM Sibiu. Verificările au scos la iveală și deficiențe privind evaluarea riscurilor și respectarea obligațiilor legale de către beneficiarii care folosesc zilieri.

Inspectorii de muncă din Sibiu au găsit 28 de neconformități la cei 16 beneficiari verificați în cadrul unei campanii naționale privind activitatea zilierilor.

Controalele s-au desfășurat în perioada 6 iulie – 11 septembrie 2026, în cadrul Campaniei Naționale privind verificarea modului în care beneficiarii respectă prevederile Legii nr. 52/2011 referitoare la exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, cu modificările și completările ulterioare, precum și normele de aplicare ale actului normativ.

Acțiunile inspectorilor din domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă au vizat respectarea drepturilor zilierilor, a regulilor privind securitatea și sănătatea în muncă, dar și utilizarea corespunzătoare a echipamentelor individuale de protecție.

Un punct important al verificărilor l-a reprezentat Registrul electronic de evidență a zilierilor. Inspectorii au verificat dacă beneficiarii au obligația îndeplinită de înființare și transmitere a registrului, dacă durata activității este consemnată corect și dacă sunt respectate prevederile referitoare la tipurile de activități care pot fi desfășurate de zilieri.

Pentru remedierea deficiențelor identificate au fost dispuse măsuri cu termene precise de îndeplinire. În cazul încălcării legislației, inspectorii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 38.000 de lei, la care se adaugă 20 de avertismente scrise.

Printre cele mai frecvente nereguli s-au numărat folosirea zilierilor pentru activități pentru care legislația impune utilizarea lucrătorilor calificați, lipsa evidenței orelor de muncă și neafișarea programului de lucru la punctul de lucru al operatorului economic.

Inspectorii au mai constatat lipsa dovezii instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și lipsa evaluării riscurilor pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu le reamintește beneficiarilor că respectarea legislației privind munca zilierilor reprezintă o obligație legală. Activitatea de control are atât rolul de a identifica și sancționa abaterile, cât și de a preveni situațiile care pot afecta drepturile lucrătorilor și securitatea acestora la locul de muncă.

„Munca desfășurată de zilieri trebuie să se realizeze cu respectarea tuturor prevederilor legale, atât în ceea ce privește relațiile de muncă, cât și securitatea și sănătatea în muncă. Controalele desfășurate în cadrul acestei campanii au avut nu doar un rol de verificare și sancționare a abaterilor, ci și unul important de prevenire și conștientizare. Ne dorim ca beneficiarii să acorde atenția necesară respectării drepturilor persoanelor care desfășoară activități cu caracter ocazional și, în același timp, să înțeleagă că respectarea regulilor privind securitatea și sănătatea în muncă este esențială pentru prevenirea accidentelor și protejarea lucrătorilor”, a declarat Alexander George Wolf, Inspector șef ITM Sibiu.

Actualitate

Șoferul turc care a intrat cu TIR-ul într-o benzinărie de pe Valea Oltului a fost arestat preventiv

Șoferul turc care a provocat un accident într-o benzinărie...

10 octombrie – Ziua Mondială a Sănătății Mintale

Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată în fiecare...

Transilvania, pe lista „destinațiilor Cenușăreasa” recomandate britanicilor. Cât costă o vacanță de opt zile în România

Transilvania a ajuns în topul destinațiilor turistice considerate „Cenușăreasa”...

Când începe vacanța de iarnă și câte zile libere au elevii

Elevii din România se pregătesc pentru vacanța de iarnă,...

MApN investește 134 milioane de lei în modernizarea serviciilor publice. Două centre de date vor fi deschise în Sibiu și București

Ministerul Apărării Naționale (MApN) va investi aproximativ 133,8 milioane...

Platforma TollRo a revenit la funcționarea normală. CNAIR anunță că au fost remediate problemele

Platforma TollRo a înregistrat noi probleme tehnice vineri, 9...

ȘTIRI