Jandarmii sibieni vor fi la datorie în perioada 11–13 septembrie, la mai multe evenimente organizate în județul Sibiu.
Echipajele vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la Foodie – Street Jazz Festival, dar și la Festivalul Lichiului de la Loamneș.
Jandarmii vor fi prezenți și la evenimente sportive. Vineri, aceștia vor asigura ordinea la meciul de fotbal dintre ACS Mediaș 2022 și CSO Băicoi, iar sâmbătă la partida de handbal dintre CS Măgura Cisnădie și CSU Oradea.
Reprezentanții Jandarmeriei le reamintesc spectatorilor că este interzis accesul în arenele sportive cu băuturi alcoolice, obiecte sau materiale cu mesaje obscene și că nu este permisă provocarea de scandaluri sau aruncarea de obiecte către teren, jucători, oficiali ori alți spectatori.
De asemenea, participanții sunt sfătuiți să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, să își supravegheze copiii și să aibă grijă de bunurile personale.
În cazul unor incidente, oamenii sunt îndemnați să ceară ajutorul jandarmilor aflați în zonă sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
