Președintele Nicușor Dan a promulgat legea prin care sunt eliminate anumite obligații fiscale stabilite retroactiv pentru contribuabilii cărora le-a fost anulat codul de TVA, relatează digi24.ro.
Măsura vizează inclusiv dobânzile și penalitățile aferente și se aplică situațiilor în care firmele nu au evidențiat TVA separat în facturi și nu au încasat taxa de la clienți.
Sunt vizate atât obligațiile deja stabilite prin decizii de impunere, cât și cazurile în care acestea nu au fost încă emise sau comunicate contribuabililor.
Sumele care intră sub incidența legii vor fi anulate din oficiu de administrația fiscală. Firmele care au achitat deja obligațiile respective vor putea solicita restituirea banilor.
Facilitatea nu se aplică însă în situațiile în care TVA a fost trecută distinct pe facturi sau a fost încasată, integral ori parțial, de la clienți.
ANAF are la dispoziție 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru a aproba procedura de aplicare.
