Primăria Sibiu pregătește înființarea unui Centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități, care va funcționa pe strada 9 Mai, nr. 16. Proiectul se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din această lună.
Noul centru va funcționa în cadrul Serviciului de Asistență pentru Persoane cu Dizabilități, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială a Primăriei Sibiu.
Centrul va avea o capacitate de 20 de locuri, iar serviciile vor fi oferite gratuit beneficiarilor.
Activitatea va fi asigurată de trei specialiști: un asistent social, un psiholog și un kinetoterapeut.
Persoanele care vor beneficia de serviciile centrului vor avea acces la consiliere, kinetoterapie, activități pentru dezvoltarea autonomiei personale, sprijin social și posibilitatea de a participa la activități de socializare.
Primarul Astrid Fodor spune că scopul proiectului este diversificarea serviciilor sociale destinate persoanelor cu dizabilități și sprijinirea integrării acestora în comunitate.
Spațiul de pe strada 9 Mai a fost deja reabilitat, fiind executate lucrări de reparații și de accesibilizare. După finalizarea procedurilor pentru înființarea centrului, acesta va fi dotat cu mobilier și echipamentele necesare.
Ulterior, Primăria va demara și procedura de licențiere. Data deschiderii centrului pentru beneficiari va fi anunțată după finalizarea acestor etape.
