Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu obține un nou succes important în cercetarea europeană. Lectorul Ștefan Baghiu a câștigat un grant ERC Starting Grant în valoare de 1,5 milioane de euro.
Finanțarea este acordată pentru proiectul MEELNA, care va analiza, în următorii cinci ani, istoria literaturilor din România, Polonia, Ungaria și Serbia, folosind metode cantitative și instrumente digitale.
Proiectul va studia modul în care s-au format prestigiul, canonul literar și rețelele de producție culturală în Europa Centrală și de Est.
Prin această reușită, ULBS ajunge să găzduiască proiecte din toate cele trei mari categorii individuale ale European Research Council: Starting Grant, Consolidator Grant și Advanced Grant.
Universitatea sibiană va găzdui astfel și primul ERC Starting Grant din România dedicat studiilor literare.
Proiectul coordonat de Ștefan Baghiu va reuni o echipă de 16 cercetători și va urmări realizarea primei istorii literare cantitative dedicate literaturilor central și est-europene.
