Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a câștigat cinci proiecte de cercetare și inovare, în valoare totală de 17,7 milioane de euro. Proiectele au fost selectate pentru finanțare prin Programul Regiunea Centru 2021-2027 și se află în prezent în etapa de precontractare.
Investițiile vizează domenii precum oncologia, inteligența artificială, fabricația inteligentă, industriile creative și tehnologiile cu hidrogen verde.
Printre proiecte se numără un hub regional pentru cercetarea oncologică, coordonat de Facultatea de Medicină, precum și o platformă bazată pe inteligență artificială pentru sprijinirea deciziilor clinice.
Facultatea de Inginerie va dezvolta un proiect dedicat echipamentelor și tehnologiilor pentru fabricație inteligentă, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Alte două proiecte vizează industriile culturale și creative, respectiv cercetarea aplicată și analiza psihopedagogică prin inteligență artificială și tehnologii cu hidrogen verde.
Rectorul ULBS, Sorin Radu, spune că noile finanțări confirmă direcția universității spre cercetare interdisciplinară și parteneriate cu mediul privat.
Din valoarea totală a proiectelor, peste 3,7 milioane de euro vor fi folosiți pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de cercetare și inovare a universității.
ULBS va derula aceste proiecte și în parteneriat cu mai multe companii private din domeniul tehnologiei, cercetării și ingineriei.
