Tradiție rară în județul Sibiu: icoanele pictate pe casele din Sebeșu de Jos, duse mai departe de familia Cercel (foto)

Distribuire

Consiliul Județean Sibiu continuă promovarea valorilor locale și a oamenilor care păstrează vii tradițiile satelor din județ. Într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook, instituția aduce în prim-plan o poveste aparte din satul Sebeșu de Jos, unde icoanele pictate pe fațadele caselor reprezintă un obicei rar întâlnit în această zonă.

Tradiția este legată de numele artistului Gheorghe Cercel, originar din satul aflat la poalele Munților Făgăraș. Acesta a studiat arta la Baia Mare și ulterior la București, devenind membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În anii ’50, revenit în satul natal, a început să picteze icoane în firidele caselor, o formă de artă populară menită să aducă protecție gospodăriilor și comunității.

Astăzi, tradiția este dusă mai departe de nepotul său, Nicolae Cercel, fost sculer-matrițer la Uzina „Mecanica” din Mârșa. Ajuns la vârsta pensiei, acesta continuă să picteze icoane la cererea consătenilor, cel mai des reprezentând-o pe Maica Domnului sau sfinții al căror nume îl poartă proprietarii locuințelor. Deși nu urmărește câștiguri materiale, bărbatul consideră că munca sa are o valoare spirituală importantă pentru comunitate.

În casa familiei Cercel funcționează și un mic muzeu dedicat memoriei artistului Gheorghe Cercel. Vizitatorii pot vedea aici picturi, desene și sculpturi în miniatură realizate în lemn sau fildeș, dar și lucrări inspirate din folclorul românesc, precum „Miorița”, „Harap Alb” sau „Luceafărul”. Unele dintre creațiile sale au ajuns, în trecut, în colecțiile unor personalități ale epocii comuniste.

Consiliul Județean Sibiu subliniază, prin această promovare, importanța păstrării tradițiilor și a identității culturale locale. Satul Sebeșu de Jos este cunoscut și pentru evenimentul „Hora de pe Ruscă”, organizat anual de Rusalii, dar și pentru atmosfera liniștită oferită de ulițele străjuite de icoanele pictate pe case.

Pentru contribuția sa la viața culturală a comunității, Nicolae Cercel a primit în iunie 2025 o distincție din partea Primăriei Turnu Roșu, fiind apreciat pentru faptul că „dă culoare comunității”. Povestea sa și a unchiului său confirmă încă o dată că județul Sibiu rămâne un spațiu al tradițiilor vii și al oamenilor care le duc mai departe.

Actualitate

Polițiști grăbiți la intervenție, „captivi” în betonul proaspăt turnat

Un accident rutier produs în județul Brașov a dus...

Cod portocaliu de furtună în județul Sibiu. Locuitorii din Bazna și Blăjel au primit mesaje RO-Alert

Averse torențiale, grindină și rafale de vânt de până...

De ce nu ne mai putem opri din scrollat, chiar și atunci când nu ne mai face plăcere

Mulți utilizatori deschid telefonul pentru a se relaxa după...

Prietenii se schimbă odată cu vârsta. Cu cine petrecem cel mai mult timp la 20, 40 sau 70 de ani

Persoanele alături de care ne petrecem timpul se schimbă...

Video: Autostrada Sibiu–Pitești: Au fost străpunse ambele galerii ale tunelului Boița 1

Constructorii au străpuns ambele galerii ale tunelului Boița 1,...

Ploi, vânt puternic și ninsori la munte în următoarele două zile

Vremea se strică în toată regiunea până marți dimineață,...

ȘTIRI