Tot mai puțini tineri vor să devină farmaciști. România se confruntă cu un deficit de specialiști

Distribuire

Profesia de farmacist pierde teren în rândul tinerilor din România. Numărul specialiștilor a scăzut în ultimii ani, în timp ce necesarul de personal din farmacii și din sistemul de sănătate este tot mai mare.

Colegiul Farmaciștilor din România și organizațiile reprezentative ale farmaciilor comunitare avertizează că numărul candidaților la facultățile de Farmacie este în scădere de la an la an.

Datele Institutului Național de Statistică arată că, între 2022 și 2025, numărul farmaciștilor din România a scăzut cu 1.478. În aceeași perioadă, numărul farmaciilor, drogheriilor și oficinelor locale de distribuție a crescut cu 208 unități, scrie digi24.ro

Reprezentanții domeniului susțin că situația ar putea deveni o problemă importantă pentru sistemul sanitar, în condițiile în care farmaciștii sunt necesari nu doar în farmaciile comunitare, ci și în spitale, industria farmaceutică, laboratoare, cercetare, universități și instituții de sănătate publică.

Primele probleme sunt deja resimțite în mediul rural, unde recrutarea personalului calificat este mai dificilă. În unele comunități, farmacia reprezintă unul dintre puținele puncte în care oamenii pot beneficia rapid de consiliere din partea unui profesionist din domeniul sănătății.

Printre cauzele identificate se numără nivelul de remunerare, presiunea economică asupra farmaciilor, obligațiile administrative și integrarea insuficientă a farmacistului în serviciile de prevenție și sănătate publică.

Colegiul Farmaciștilor și asociațiile din domeniu cer autorităților măsuri pentru creșterea atractivității profesiei, finanțarea unor servicii farmaceutice moderne și o mai bună corelare a locurilor din învățământ cu necesarul de personal.

Organizațiile solicită, de asemenea, deschiderea unui dialog cu Ministerul Sănătății și Ministerul Educației pentru găsirea unor soluții pe termen lung, avertizând că, fără măsuri, deficitul de farmaciști s-ar putea accentua în următorii ani.

Actualitate

Șoferul turc care a intrat cu TIR-ul într-o benzinărie de pe Valea Oltului a fost arestat preventiv

Șoferul turc care a provocat un accident într-o benzinărie...

10 octombrie – Ziua Mondială a Sănătății Mintale

Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată în fiecare...

Transilvania, pe lista „destinațiilor Cenușăreasa” recomandate britanicilor. Cât costă o vacanță de opt zile în România

Transilvania a ajuns în topul destinațiilor turistice considerate „Cenușăreasa”...

Când începe vacanța de iarnă și câte zile libere au elevii

Elevii din România se pregătesc pentru vacanța de iarnă,...

MApN investește 134 milioane de lei în modernizarea serviciilor publice. Două centre de date vor fi deschise în Sibiu și București

Ministerul Apărării Naționale (MApN) va investi aproximativ 133,8 milioane...

Platforma TollRo a revenit la funcționarea normală. CNAIR anunță că au fost remediate problemele

Platforma TollRo a înregistrat noi probleme tehnice vineri, 9...

ȘTIRI