Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat în etapa de testare aplicația mobilă TollRo, destinată calculării și achitării tarifului de trecere (rovinieta), pe baza distanței parcurse. Platforma este disponibilă gratuit pentru telefoanele cu Android și iOS și se adresează în principal vehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone.
TollRo, în etapa de testare
Aplicația permite șoferilor și operatorilor de transport să calculeze și să achite tariful de trecere direct de pe telefonul mobil, fără accesarea unui calculator sau deplasarea la un ghișeu de plată.
CNAIR precizează că TollRo va fi testată în condiții reale de utilizare, iar funcționalitățile și fluxurile de plată vor fi monitorizate și ajustate pe baza observațiilor primite de la utilizatori, înainte de trecerea la etapa de producție.
Platforma se adresează în principal vehiculelor cu MTMA mai mare de 3,5 tone, precum și vehiculelor de transport mixt asimilate acestora, care tranzitează domeniul SETRE România.

Ce funcții are aplicația
Prin intermediul TollRo, utilizatorii pot:
- Calcula tariful de trecere în funcție de distanța parcursă, masa totală maximă autorizată și clasa de emisii poluante EURO a vehiculului.
- Achita tariful online, direct din aplicație.
- Crea și gestiona un cont de utilizator.
- Consulta istoricul tranzacțiilor și al trecerilor efectuate.
- Primi notificări și informații actualizate despre rețeaua de drumuri acoperită de sistem.
De unde poate fi descărcată TollRo
Aplicația este disponibilă gratuit în magazinele oficiale pentru cele două sisteme de operare:
- iOS – App Store: TollRo
- Android – Google Play: TollRo
CNAIR precizează că aplicația se află în versiune de pilotare, astfel că funcționalitățile pot suferi modificări pe parcursul testării. Feedbackul utilizatorilor este considerat esențial pentru pregătirea versiunii finale.
CNAIR pregătește tutoriale video pentru utilizatori
Pentru a facilita utilizarea aplicației, compania va pune la dispoziție materiale video care prezintă pas cu pas principalele funcționalități ale TollRo.
Tutorialele vor explica:
- Crearea unui cont.
- Calculul tarifului de trecere.
- Plata tarifului.
- Verificarea istoricului tranzacțiilor.
- Materialele vor fi publicate pe canalele oficiale ale CNAIR și pe portalul portal.etoll.ro.
Utilizatorii pot transmite sugestii
CNAIR încurajează utilizatorii să trimită sugestii și observații direct din aplicație sau prin secțiunea de contact a portalului oficial.
Compania precizează că recenziile și sugestiile primite vor contribui la îmbunătățirea aplicației înainte de lansarea în producție, cu scopul de a simplifica și eficientiza experiența de utilizare.
