Târgul Internațional de Ecoturism începe joi în Piața Mare din Sibiu

Distribuire

Piața Mare din Sibiu devine, în perioada 24–27 septembrie, locul de întâlnire pentru iubitorii naturii, tradițiilor și experiențelor autentice. Timp de patru zile se desfășoară Târgul Internațional de Ecoturism, eveniment organizat de Consiliul Județean Sibiu, Muzeul ASTRA și Asociația Județeană de Turism Sibiu

 

La târg vor fi prezente destinații de ecoturism, producători locali, meșteri populari, ghizi și reprezentanți ai comunităților din mai multe regiuni ale țării, printre care Sibiu, Maramureș, Neamț, Dobrogea, Hunedoara, Harghita și Covasna. Evenimentul va avea și o componentă internațională, cu invitați din Ungaria.

Vizitatorii vor putea participa la ateliere de meșteșuguri și demonstrații susținute de meșteri populari, vor putea descoperi produse locale și experiențe gastronomice din diferite zone ale țării și vor avea la dispoziție activități dedicate copiilor și familiilor.

Programul include și tururi ghidate, activități în aer liber, demonstrații de tehnici de supraviețuire, activități sportive și educaționale. Sâmbătă este programată și o incursiune în istorie, cu salve de tun și personaje în costume inspirate din perioadele dacică și romană.

Muzeul ASTRA pregătește, în cadrul proiectului „Drumeț în orașul tău”, tururi ghidate și activități interactive pentru elevi. La rândul lor, reprezentanții proiectului „Anii Drumeției” propun activități în aer liber pentru copii și familii, de la plantarea de copăcei până la ateliere de pictură și activități sportive.

Programul târgului va fi completat de momente artistice susținute de Filarmonica de Stat Sibiu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu și Școala

Actualitate

Călin Georgescu, mesaj emoțional din arest pentru cei care îl susțin

Călin Georgescu a transmis un nou mesaj susținătorilor săi,...

Polițiști grăbiți la intervenție, „captivi” în betonul proaspăt turnat

Un accident rutier produs în județul Brașov a dus...

Cod portocaliu de furtună în județul Sibiu. Locuitorii din Bazna și Blăjel au primit mesaje RO-Alert

Averse torențiale, grindină și rafale de vânt de până...

De ce nu ne mai putem opri din scrollat, chiar și atunci când nu ne mai face plăcere

Mulți utilizatori deschid telefonul pentru a se relaxa după...

Prietenii se schimbă odată cu vârsta. Cu cine petrecem cel mai mult timp la 20, 40 sau 70 de ani

Persoanele alături de care ne petrecem timpul se schimbă...

Video: Autostrada Sibiu–Pitești: Au fost străpunse ambele galerii ale tunelului Boița 1

Constructorii au străpuns ambele galerii ale tunelului Boița 1,...

Ploi, vânt puternic și ninsori la munte în următoarele două zile

Vremea se strică în toată regiunea până marți dimineață,...

ȘTIRI