Primăria Orașului Avrig a anunțat organizarea unei campanii gratuite de sterilizare a câinilor, care se va desfășura în perioada 15 – 30 iunie 2026.
Reprezentanții administrației locale precizează că sterilizarea animalelor este una dintre cele mai eficiente metode pentru prevenirea înmulțirii necontrolate, a abandonului puilor rezultați din monte nedorite și pentru reducerea agresivității dintre masculi.
Potrivit autorităților, deținerea unui animal de companie implică atât responsabilități morale și financiare, cât și obligații prevăzute de legislația din România. Proprietarii de animale au obligația de a steriliza, microcipa și vaccina animalele de companie.
Nerespectarea acestor obligații poate atrage sancțiuni importante. Astfel, lipsa sterilizării, microcipării sau vaccinării poate fi amendată cu sume cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. Totodată, abandonul animalelor este considerat contravenție și se sancționează cu amenzi între 3.000 și 12.000 de lei. În cazul uciderii sau chinuirii animalelor, legea prevede pedepse cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
În cadrul campaniei, intervențiile chirurgicale vor fi realizate de medicul veterinar Radu Mandeal, la cabinetul Total Vet din Avrig, situat pe strada Cloșca, bloc 25B.
Programările pentru sterilizările gratuite se pot face la numărul de telefon 0741 280 320.
