Un bărbat din Sibiu a fost condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru furt calificat, după o spargere comisă în august 2023 la locuința unui om de afaceri din municipiu. Casa vizată se află la doar câțiva metri de imobilul în care locuiește fostul președinte Klaus Iohannis, scrie Fanatik.
Potrivit informațiilor prezentate în dosar, furtul a avut loc în dimineața zilei de 3 august 2023, pe strada Axente Sever din Sibiu. Autorul ar fi pătruns în curtea și locuința victimei folosind chei potrivite, fără să forțeze ușile.
Dintr-un seif aflat în dormitor au fost sustrași 58.000 de euro și 25.000 de lei. Seiful ar fi fost tăiat, iar banii luați din interior. Proprietarul era plecat din localitate, iar dispariția banilor a fost descoperită câteva zile mai târziu, la întoarcerea acestuia din concediu.
Anchetatorii și-au îndreptat atenția către persoane care cunoșteau locuința, în condițiile în care o cheie de rezervă era păstrată într-un loc ascuns, cunoscut doar de apropiații proprietarului.
În timpul cercetărilor, polițiștii au analizat și imagini surprinse de camerele de supraveghere din zonă, care ar fi indicat mai multe deplasări ale inculpatului în apropierea casei. De asemenea, acesta s-ar fi interesat înainte de spargere dacă cei doi câini ai proprietarului se mai aflau în curte.
Un alt element luat în calcul de anchetatori a fost apariția unor sume importante în conturile bărbatului după comiterea furtului. Potrivit informațiilor din dosar, o parte din bani ar fi fost folosită pentru investiții în criptomonede și jocuri de noroc.
Prejudiciul a fost ulterior restituit integral de familia inculpatului.
În primă fază, bărbatul și-ar fi recunoscut fapta în fața polițiștilor, însă ulterior și-a retras declarația și a susținut în instanță că este nevinovat.
Cazul a atras atenția și prin apropierea locuinței sparte de casa familiei Iohannis, situată pe strada Bâlea. La momentul furtului, Klaus Iohannis era președintele României, iar locuința acestuia beneficia de măsuri permanente de pază și protecție.
Apărarea inculpatului a invocat în timpul procesului faptul că personalul care asigura paza locuinței fostului șef al statului nu ar fi observat mișcări suspecte în noaptea în care a fost comis furtul.
Curtea de Apel Alba Iulia a menținut condamnarea, iar bărbatul a primit definitiv 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru furt calificat.
