Un bărbat de 31 de ani, din Vințu de Jos, a ajuns în arest după ce a fost prins la volan în condiții care i-au adus două acuzații penale.
Totul s-a întâmplat în 19 august, pe strada Lucian Blaga din Vințu de Jos. Polițiștii l-au tras pe dreapta, iar la verificarea documentelor au descoperit că permisul prezentat de acesta nu este recunoscut pe teritoriul României. Surprizele nu s-au oprit aici. Testarea făcută de polițiști a indicat posibila prezență a unor substanțe psihoactive, astfel că bărbatul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, relatează Alba24.
Rezultatele analizelor toxicologice au confirmat ulterior prezența unor substanțe psihoactive în organism, potrivit IPJ Alba.
Sâmbătă, 22 august, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cercetările continuă, iar bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
