Municipiul Sibiu pregătește un nou parteneriat cultural internațional cu districtul I al Budapestei, Budavár, zona istorică a capitalei Ungariei. Acordul-cadru de cooperare va permite organizarea unor evenimente culturale comune, schimburi între artiști și promovarea reciprocă a patrimoniului și tradițiilor celor două orașe. Documentul ar urma să fie semnat la începutul lunii noiembrie 2026.
Inițiativa a fost lansată la propunerea Asociației Maghiarilor din Sibiu HID, iar autoritățile locale au demarat procedurile necesare pentru încheierea acordului.
Potrivit Primăriei Sibiu, partenerii din Budapesta au aprobat deja în unanimitate inițiativa, urmând ca documentul să fie supus aprobării Consiliului Local Sibiu în luna octombrie.
Dacă acordul va primi avizul consilierilor locali sibieni, acesta ar putea fi semnat la începutul lunii noiembrie, moment din care cele două administrații vor putea iniția proiecte culturale comune.
Expoziții, concerte și schimburi culturale între Sibiu și Budapesta
Parteneriatul își propune să consolideze relațiile dintre instituțiile culturale, comunitățile artistice și creatorii de artă din cele două orașe.
Acordul va crea cadrul legal necesar pentru organizarea în comun a unor expoziții, concerte, seri literare, spectacole și alte programe culturale.
De asemenea, sunt prevăzute schimburi culturale cu participarea tinerilor, elevilor și actorilor, precum și promovarea reciprocă a evenimentelor culturale importante.
Un alt obiectiv al colaborării îl reprezintă prezentarea patrimoniului cultural, a tradițiilor și a valorilor specifice celor două comunități.
Astrid Fodor: „Cultura continuă să creeze legături”
Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a subliniat că parteneriatul cu Budavár reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea unor noi proiecte culturale internaționale.
„La propunerea Asociației Maghiarilor din Sibiu HID, am demarat procedurile pentru încheierea unui acord-cadru de cooperare în domeniul cultural cu sectorul I al Budapestei – Budavár. Consiliul Local al Primăriei din Budapesta a aprobat în unanimitate această inițiativă. În luna octombrie voi supune aprobării Consiliului Local Sibiu avizarea acestui acord pentru ca, la începutul lui noiembrie, să îl putem semna și să începem să inițiem proiecte în baza acestuia”, a declarat Astrid Fodor.
Edilul a evidențiat și asemănările dintre cele două zone istorice, care pot constitui punctul de plecare pentru viitoare colaborări.
„Cultura continuă să creeze legături și să deschidă orașul nostru către noi parteneri și experiențe. Mai mult, Budavár este zona istorică a Budapestei, similară cu caracterul centrului nostru istoric, unde sunt situate importante instituții culturale și clădiri de patrimoniu. Prin urmare, avem multe puncte comune care au potențialul să genereze schimburi culturale benefice pentru ambii parteneri”, a adăugat primarul Sibiului.
Patrimoniul istoric, un punct comun al celor două orașe
Budavár, districtul I al Budapestei, este cunoscut pentru patrimoniul său istoric și pentru instituțiile culturale importante pe care le găzduiește.
Potrivit reprezentanților Primăriei Sibiu, caracterul istoric al acestei zone este asemănător cu cel al centrului istoric al Sibiului, ceea ce oferă oportunități pentru dezvoltarea unor proiecte comune.
Prin viitorul acord, cele două administrații își propun să faciliteze colaborarea dintre comunitățile artistice și să contribuie la promovarea patrimoniului cultural european.
