Primăria Sibiu introduce, începând din această seară, noi măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică, ca răspuns la apelul autorităților centrale în contextul crizei energetice. Iluminatul public va funcționa după un program modificat, iar intensitatea luminoasă va fi redusă pe timpul nopții, fără a afecta siguranța traficului.
Municipalitatea anunță că măsurile completează investițiile realizate în ultimii ani pentru eficientizarea energetică și au ca obiectiv o reducere estimată a consumului de energie electrică cu aproximativ 14%.
Primarul Astrid Fodor spune că orașul a investit constant în modernizarea iluminatului public, iar noile măsuri reprezintă un răspuns la situația actuală din sistemul energetic național.
„Din 2020 am investit în fiecare an pentru eficientizarea energetică a iluminatului public. Astfel, în prezent, acesta este modernizat în proporție de aproape 70%. Am instalat corpuri de iluminat eficiente, cu LED, care consumă mult mai puțin decât cele convenționale. Mai mult, acestea au fost conectate la un sistem de telegestiune care ne permite să reducem intensitatea luminoasă a iluminatului în anumite intervale orare, pe timpul nopții. La acestea se adaugă și eficientizarea energetică a mai multor clădiri publice. Prin urmare, Sibiul investește de mulți ani în reducerea consumului și a costurilor cu energia electrică. Cu toate acestea, în contextul situației actuale din domeniul energetic și pentru că ni s-a solicitat reducerea consumului, vom lua câteva măsuri suplimentare”, a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.

Noile reguli se aplică pentru aproximativ 9.000 de corpuri de iluminat echipate cu sisteme de telegestiune, amplasate pe 498 de străzi din municipiu.
Potrivit Primăriei Sibiu, iluminatul public se va aprinde seara după 30 de minute de la apusul soarelui și se va stinge cu 30 de minute înainte de răsărit. Sistemul utilizează un ceas astronomic digital care calculează zilnic, pe baza coordonatelor GPS ale Sibiului, momentul exact de aprindere/stingere a iluminatului, în funcție de ora exactă a apusului și răsăritului.
Intensitatea luminoasă se va reduce, pe intervale de timp:
- La momentul aprinderii, iluminatul va funcționa la 50% din intensitate
- Între orele 23.00 și 05.00, intensitatea va fi redusă la 40%, fiind o perioadă în care circulația pietonală și auto este mult diminuată
- De la ora 05.00 și până la stingerea iluminatului înainte de răsăritul soarelui se va reveni la o intensitate de 50%.
În cazul corpurilor de iluminat care nu au fost încă modernizate se va aplica doar măsura aprinderii cu 30 de minute după apus și a stingerii cu 30 de minute înainte de răsărit.

Pentru a verifica gradul de luminozitate după efectuarea acestor modificări, în seara zilei de 3 august, măsurile au fost testate pe câteva străzi, specialiștii ajungând la concluzia că este asigurat gradul de iluminare necesar pentru siguranța traficului. Cu toate acestea, șoferii și pietonii sunt rugați să circule cu atenție sporită și preventiv în această perioadă. Prudența, adaptarea vitezei la condițiile de vizibilitate și o vigilență crescută din partea tuturor participanților la trafic sunt esențiale pentru menținerea siguranței în spațiul public.
Efectele acestor măsuri vor fi monitorizate, programul de funcționare a iluminatului public urmând să fie adaptat în funcție de condițiile din tere
