Sibiul devine, pentru patru zile, capitala ecoturismului: destinații din România și Ungaria vin în Piața Mare

Distribuire

Piața Mare din Sibiu se pregătește să găzduiască, între 24 și 27 septembrie, o nouă ediție a Târgului Internațional de Ecoturism, eveniment care aduce în centrul orașului destinații, producători locali, meșteri populari și reprezentanți ai turismului din România și Ungaria.

Programul pregătește activități pentru copii și familii, demonstrații de meșteșuguri, experiențe gastronomice, momente artistice și o reconstituire istorică, în timp ce profesioniștii din industrie se vor întâlni la Bursa de turism Meet Sibiu PRO.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Sibiu, Muzeul ASTRA și Asociația Județeană de Turism Sibiu și reunește reprezentanți ai unor regiuni precum Maramureș, Neamț, Dobrogea, Hunedoara, Harghita, Covasna și Sibiu.

Ediția din acest an marchează și extinderea evenimentului la nivel internațional, prin participarea Ungariei. Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, consideră că dezvoltarea ecoturismului poate contribui la un turism mai echilibrat și la creșterea comunităților locale.

„Ecoturismul nu mai este o nișă, ci una dintre direcțiile prin care putem construi un turism mai echilibrat și mai valoros pentru comunități. Târgul de la Sibiu este exact despre asta: să aducem în același loc destinații, inițiative și exemple care arată că natura, patrimoniul și economia locală pot crește împreună. Faptul că ediția a doua devine deja internațională ne arată că acest eveniment are potențial să crească de la an la an”, a declarat Daniela Cîmpean.

Activități pentru copii și familii

Muzeul ASTRA pregătește, prin proiectul „Drumeț în orașul tău”, tururi ghidate pentru elevi, cu plecare din Piața Mare spre Etno-Tehno Parc. Programul va continua cu ateliere interactive și activități cultural-educaționale și sportive în Muzeul în aer liber.

Echipa Anii Drumeției a inclus în program activități în aer liber pentru copii și familii. Participanții vor putea planta copăcei, lua parte la ateliere de pictură și participa la activități sportive.

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” va avea, la rândul său, o intervenție dedicată tehnicilor de supraviețuire, prezentate publicului în cadrul târgului.

Meșteșuguri, gastronomie și tradiții

Muzeul ASTRA va aduce în Piața Mare meșteri populari care vor susține ateliere demonstrative. Vizitatorii vor putea descoperi tehnici tradiționale și produse realizate de artizani din diferite zone ale țării.

Componenta gastronomică va pune în prim-plan produsele locale și preparatele inspirate din mai multe regiuni ale României. În program sunt incluse și Puncte Gastronomice Locale, care vor oferi vizitatorilor experiențe culinare specifice comunităților pe care le reprezintă.

Salve de tun și personaje din perioadele dacică și romană

Programul artistic va include momente susținute de instituții de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu: Filarmonica de Stat Sibiu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu și Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu”.

Sâmbătă, vizitatorii vor putea asista și la un moment special de reconstituire istorică. Acesta va include salve de tun și apariția unor personaje în costume inspirate din perioadele dacică și romană.

Bursa de turism Meet Sibiu PRO, dedicată profesioniștilor

Târgul are și o componentă dedicată industriei turismului. Vineri, 25 septembrie, la Casa Artelor, va avea loc Bursa de turism Meet Sibiu PRO, destinată profesioniștilor din domeniu.

Prin reunirea destinațiilor turistice, a producătorilor locali, a meșterilor, a instituțiilor culturale și a reprezentanților industriei, organizatorii propun un eveniment care pune în aceeași zonă turismul, natura, patrimoniul și tradițiile locale.

Actualitate

Șoferul turc care a intrat cu TIR-ul într-o benzinărie de pe Valea Oltului a fost arestat preventiv

Șoferul turc care a provocat un accident într-o benzinărie...

10 octombrie – Ziua Mondială a Sănătății Mintale

Ziua Mondială a Sănătății Mintale este marcată în fiecare...

Transilvania, pe lista „destinațiilor Cenușăreasa” recomandate britanicilor. Cât costă o vacanță de opt zile în România

Transilvania a ajuns în topul destinațiilor turistice considerate „Cenușăreasa”...

Când începe vacanța de iarnă și câte zile libere au elevii

Elevii din România se pregătesc pentru vacanța de iarnă,...

MApN investește 134 milioane de lei în modernizarea serviciilor publice. Două centre de date vor fi deschise în Sibiu și București

Ministerul Apărării Naționale (MApN) va investi aproximativ 133,8 milioane...

Platforma TollRo a revenit la funcționarea normală. CNAIR anunță că au fost remediate problemele

Platforma TollRo a înregistrat noi probleme tehnice vineri, 9...

ȘTIRI