Senatul a votat: Poliția s-ar putea autosesiza în cazul lucrărilor de licență vândute

Distribuire

Polițiștii ar putea interveni din oficiu în cazurile în care sunt vândute sau cumpărate lucrări ce urmează să fie prezentate drept lucrări de licență, disertație sau doctorat.

Senatul a adoptat un proiect care modifică Legea învățământului superior, astfel încât sesizarea să poată fi făcută de orice persoană fizică sau juridică, nu doar de universitatea implicată. Proiectul L495/2026 vizează modificarea articolului 259 din Legea 199/2023. Senatul este prima Cameră sesizată, relatează Digi24.ro

În prezent, constatarea și sancționarea acestor fapte de către polițiști este legată de o solicitare motivată venită din partea instituției de învățământ superior.

Vânzarea sau cumpărarea de lucrări destinate să fie folosite drept referate, proiecte, lucrări de absolvire, licență, disertație sau doctorat este interzisă, iar amenzile prevăzute de legislația în vigoare sunt cuprinse între 100.000 și 200.000 de lei.

Modificarea nu schimbă valoarea sancțiunilor, ci extinde posibilitatea de sesizare a poliției.

Inițiativa aparține mai multor parlamentari USR și a primit raport de admitere în Comisia pentru învățământ, știință și inovare.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să parcurgă în continuare procedura legislativă, inclusiv Camera Deputaților.

Actualitate

Salariile au scăzut în România. Ce domenii au înregistrat cele mai mari reduceri ale veniturilor

Salariul mediu net din România a scăzut cu 132...

Căminul studențesc al Facultății de Teologie din Sibiu s-a redeschis după doi ani de renovări

Căminul studențesc al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul...

Călin Georgescu scapă de arestul preventiv și intră în arest la domiciliu

Călin Georgescu scapă de arestul preventiv în urma deciziei...

România primește gratuit un avion militar din SUA

România își mărește flota de transport militar cu o...

Primăria Agnita anunță condițiile pentru ajutorul de încălzire

Primăria Orașului Agnita începe din 19 octombrie preluarea cererilor...

Grindeanu nu vrea PSD singur la guvernare. Miercuri se dă verdictul

PSD ar urma să decidă miercuri dacă intră singur...

ȘTIRI