Hotelurile și pensiunile vor trebui să respecte reguli mai stricte pentru a obține clasificarea turistică. Noile norme introduc obligații privind aerul condiționat, accesibilitatea, parcările și digitalizarea serviciilor, dar simplifică și procedurile administrative pentru operatori.
Ministerul Turismului a actualizat normele privind clasificarea structurilor de primire turistice și procedurile de acordare a licențelor și brevetelor de turism. Modificările urmăresc adaptarea legislației la evoluția pieței, la digitalizarea serviciilor și la apariția unor noi tipuri de unități de cazare, fără diminuarea standardelor de calitate și siguranță pentru turiști.
Una dintre cele mai importante schimbări vizează pensiunile turistice și agroturistice nou-înființate care solicită clasificarea la 4 și 5 margarete. Acestea vor avea obligația să monteze sisteme de aer condiționat în toate spațiile de cazare, indiferent de zona în care funcționează. Până acum, această cerință exista doar pentru unitățile aflate pe litoral și în Delta Dunării.
Și hotelurile vor trebui să respecte criterii noi. Printre acestea se numără implementarea unor sisteme integrate de management al riscurilor, al performanței de mediu și al administrării inteligente a clădirii. De asemenea, în evaluarea clasificării vor conta existența locurilor de parcare pentru autocare, a stațiilor de încărcare pentru mașini electrice, accesul la o plajă certificată Blue Flag sau existența unei baze de tratament.
Noile norme încurajează și valorificarea specificului local. Pensiunile vor putea obține punctaj suplimentar dacă oferă puncte gastronomice locale, ateliere meșteșugărești sau activități dedicate promovării tradițiilor și obiceiurilor din zonă.
Reglementările stabilesc, în premieră, categoria de 4 stele pentru bungalow-uri și introduc criterii de clasificare pentru forme de cazare atipice, precum casele tradiționale, căsuțele pe roți și butoaiele transformate în spații de cazare. Tot pentru prima dată este definit și conceptul de „resort turistic”, care trebuie să reunească structuri de cazare, alimentație publică și agrement administrate unitar, pe o suprafață de cel puțin 10.000 de metri pătrați.
Hotelurile și motelurile nou-construite vor avea obligația să amenajeze camere adaptate persoanelor cu dizabilități, iar noile unități de alimentație publică vor trebui să respecte toate cerințele legale privind accesibilizarea.
O altă noutate privește relația cu turiștii. Materialele informative vor putea fi puse la dispoziție și în format digital, prin coduri QR, aplicații mobile sau alte mijloace electronice.
Ministerul simplifică și procedurile administrative. Operatorii nu vor mai depune certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, deoarece informațiile privind activitățile autorizate și codurile CAEN vor fi verificate direct prin platforma ONRC.
Se modifică și termenele procedurale. Solicitanții vor avea la dispoziție trei luni, în loc de șase, pentru completarea documentației, iar termenul acordat pentru remedierea deficiențelor minore constatate în teren crește de la șapte la 15 zile lucrătoare.
Noile norme aduc și măsuri suplimentare de protecție pentru turiști. În cazul retragerii certificatului de clasificare sau al radierii licenței unei agenții de turism, operatorii vor trebui să dovedească faptul că nu mai au rezervări achitate pentru servicii neprestate sau că acestea au fost preluate de un alt operator, cu acordul turistului și în aceleași condiții contractuale.
Ordinul care modifică normele metodologice privind clasificarea structurilor turistice și acordarea licențelor și brevetelor de turism a fost publicat în Monitorul Oficial în 8 iulie 2026.
