România, în topul UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

Distribuire

România se numără printre statele UE cu cele mai mai mari creşteri ale preţului la benzină, în luna august, faţă de iulie 2026, cu un avans de 6,6%, în condiţiile în care media la nivel de Uniune a fost de 3,3%, potrivit datelor Eurostat. La motorină, avansul a fost de 6,1%, raportat la luna precedentă, comparativ cu o medie de 8,3% la nivelul statelor membre

 

Raportat la august 2025, România a înregistrat o creştere a preţurilor la combustibili pentru transportul personal de 26,7%, comparativ cu o medie de 23,8% în UE.

„La benzină, în august, preţurile au crescut în 22 de ţări, faţă de iulie, în 3 ţări au fost înregistrate scăderi, în timp ce în celelalte 2 ţări preţurile au rămas stabile. Cele mai mari creşteri au fost consemnate în Spania (8,2%), România (6,6%), Italia (6,3%) şi Cipru (6,2%). Scăderi uşoare au fost înregistrate în Ungaria (0,6%), Danemarca (0,3%) şi Slovacia (0,1%)”, arată datele Eurostat.

Între lunile iulie şi august 2026, preţurile la motorină s-au majorat în 26 de ţări din UE. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Cehia (14,3%), Bulgaria (13,5%) şi Luxemburg (12,3%), în timp ce cele mai mici creşteri au fost consemnate în Italia (5,2%), România (6,1%) şi Ţările de Jos (6,2%).

În august 2026, potrivit datelor Eurostat, preţul combustibililor şi lubrifianţilor pentru transportul personal în UE s-a mărit cu 23,8% faţă de august 2025, evoluţie care a urmat unor creşteri anuale de 13,7% în iunie şi de 16,9% în iulie. În 26 dintre cele 27 de ţări ale UE, preţurile combustibililor şi lubrifianţilor au fost mai mari în august 2026, comparativ cu august 2025.

Creşterile anuale din luna august au depăşit nivelurile din iulie 2026 în 26 de ţări ale UE şi pe cele din iunie în 24 de ţări. În august 2026, faţă de august 2025, 18 ţări din UE au înregistrat creşteri de preţ de peste 20%.

„Cele mai mari creşteri au fost consemnate în Bulgaria (34,5%), Lituania (28,8%), Finlanda (27,6%), Germania (27,5%) şi Franţa (27,4%). Cele mai mici creşteri de preţ au fost înregistrate în Ungaria (1,3%), Suedia (6,1%) şi Irlanda (11,7%)”, notează aceeași sursă.

În cazul României, creşterea anuală a fost de 26,7%, după ce în iulie se înregistrase un avans de 24,2%, respectiv 23,1% în iunie, potrivit datelor Oficiului de statistică al UE.

Actualitate

Statul prelungit în trafic ne afectează capacitatea de gândire. Ce au descoperit cercetătorii

Timpul petrecut în trafic nu afectează doar răbdarea șoferilor,...

Alertă Salvamont pentru turiștii care urcă pe munte: Rafale de 90 km/h, lapoviță și ninsoare în acest weekend

Turiștii care și-au planificat drumeții în acest weekend trebuie...

Prima întâlnire se mută dimineața. Peste 60% preferă cafeaua sau micul dejun în locul cinei

Întâlnirile romantice la cină par să piardă teren în...

Aproape 2.000 de cazuri de infecții respiratorii într-o singură săptămână, în Sibiu

Sezonul infecțiilor respiratorii și al gripei a început în...

Călin Georgescu, primul mesaj din arest: „Copleșit de iubirea voastră, v-o întorc înmiit!”

Călin Georgescu le-a transmis un mesaj de mulțumire susținătorilor...

ȘTIRI