Restricții de trafic pe Calea Șurii Mari: Lucrările blochează o bandă de circulație

Distribuire

Lucrările de modernizare și extindere a Căii Șurii Mari au intrat într-o etapă intensă, generând modificări importante în regimul de circulație din zonă.

În prezent, echipele de intervenție acționează în două puncte strategice de pe arteră pentru instalarea noii rețele de canalizare pluvială, traficul fiind restricționat pe o singură bandă în zonele de șantier.

Municipalitatea continuă proiectul de infrastructură care vizează fluidizarea accesului în nordul orașului.

Au fost desființate podețele peste Valea Hambei, spre străzile adiacente Căii Șurii Mari. În prezent se lucrează în două puncte de pe această stradă pentru introducerea noii canalizări pluviale. Circulația se desfășoară pe o singură bandă, cu devieri în zonele în care se intervine. Pe cât posibil, alegeți rute ocolitoare pentru a evita blocajele.

Primăria Sibiu

Proiectul presupune lărgirea carosabilului la două benzi pe sens, refacerea trotuarelor, amenajarea de piste pentru biciclete în dublu sens, modernizarea rețelelor de apă, canalizare și iluminat public, precum și amenajarea spațiilor verzi. În cadrul investiției vor fi plantați aproximativ 240 de arbori.

Traficul nu va fi închis

Lucrările vor fi realizate în două etape. În prima etapă vor fi construite benzile noi de circulație, trotuarele și zonele verzi pe lateralele drumului. După finalizarea acestora, circulația va fi mutată pe noile benzi, iar constructorul va interveni asupra celor existente.

Pe toată durata lucrărilor, traficul pe Calea Șurii Mari nu va fi întrerupt, urmând să fie asigurate permanent cel puțin două benzi de circulație, câte una pe fiecare sens. De asemenea, circulația mijloacelor de transport public nu va fi afectată.

Parcările și unele accesuri vor fi afectate

Potrivit municipalității, vor fi afectate locurile de parcare de-a lungul întregii străzi, pe ambele sensuri, precum și zona mediană a drumului, pe tronsonul cuprins între străzile Mărului și Părului.

Totodată, vor fi demolate și refăcute podețele care asigură accesul rutier și pietonal pe străzile Mărului, Părului, Vișinilor și Fragilor. Pentru a evita blocajele, pietonii și șoferii vor fi direcționați către rute alternative pe străzile Gutuilor, Nucului, Prunelor, Strugurilor și Drumul Ocnei. În zona Târgului Obor va fi amenajată și o cale de acces pentru pietoni cu lățimea de un metru.

Intervenții și pe timp de noapte

Traversarea unor accese laterale către proprietăți, precum și a străzilor Oborul de Vite și Macului, se va face prin devierea traficului alternativ de pe o bandă pe cealaltă, cu ajutorul piloților de trafic.

În același timp, cele trei traversări ale Căii Șurii Mari, în dreptul străzii Căprioarelor, al Drumului Ocnei și în zona Petrom, vor fi realizate exclusiv pe timp de noapte, între orele 20:00 și 6:00, cu devierea traficului pe sensul opus și prin zona de parcare.

Actualitate

România – Suedia, în această seară pe Arena Națională. Tricolorii caută revanșa și primele puncte în Nations League

Naționala României întâlnește în această seară, 5 octombrie, reprezentativa...

Avertismentul Poliției Sibiu după închiderea A1 Sibiu–Boița: pot apărea coloane și trafic intens pe DN1 și DN7

Poliția Sibiu avertizează șoferii că închiderea A1 între Sibiu...

Incendiul de la platforma de deșeuri din Șura Mică a fost lichidat

Incendiul izbucnit joi seară la platforma de deșeuri de...

Top 3 cele mai norocoase zodii din această săptămână. Vești bune pe toate planurile

Săptămâna 5–11 octombrie vine cu energie bună pentru mai...

Care sunt preţurile la carburanţi luni, 5 octombrie. S-au înregistrat din nou creșteri

Care sunt preţurile la carburanţi luni, 5 octombrie. S-au...

Scumpirea carburanților schimbă alegerile șoferilor. Mașinile electrice ating un nivel record în Europa

Mașinile electrice câștigă tot mai mult teren pe piața...

Acum poți fi vocea Sibiului! Ai aflat ceva? Fii primul care ne spune

City FM Sibiu este mai aproape de comunitate și...

ȘTIRI