Piața RCA din România se schimbă pe final de vară, iar companiile înregistrate în alte state europene câștigă tot mai mult teren. Potrivit unei analize Economica, Hellas Direct, Axeria Iard și Anytime au ajuns împreună la peste 25% din totalul contractelor RCA aflate în vigoare, iar în cazul vânzărilor din iulie și august cota cumulată se apropie de 30%.
Cea mai spectaculoasă creștere este înregistrată de Hellas Direct, companie din Cipru. În iulie, valoarea primelor brute subscrise ar fi crescut cu peste 40% față de aceeași lună din 2025, iar în august cu aproximativ 35%.
Compania a început să vândă mai mult inclusiv în București și Ilfov, zone pe care în trecut le aborda mai prudent din cauza nivelului ridicat al daunelor.
În același timp, prețurile RCA dau semne de stabilizare. După creșterile din iunie și iulie, în august prima medie a înregistrat o ușoară scădere față de luna precedentă.
Piața rămâne însă concentrată. Primii trei asigurători atrag lunar peste jumătate dintre contractele noi, iar primele cinci companii controlează cel puțin 75% din vânzări.
Groupama rămâne liderul pieței, însă a pierdut din cotă, în timp ce Hellas Direct, Eazy Asigurări și Anytime au câștigat teren în această vară.
