Acțiune de amploare a polițiștilor rutieri sibieni pe DN1. În doar patru ore, oamenii legii au aplicat 152 de amenzi, au reținut două permise de conducere și au retras 15 certificate de înmatriculare. În timpul controalelor, un șofer din Brașov a fost depistat tractând o remorcă al cărei număr de identificare nu corespundea cu cel din documente.
Marți, 22 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au desfășurat o acțiune în sistem „Releu” pe DN1, pentru prevenirea accidentelor și combaterea abaterilor de la legislația rutieră, cu accent pe depășirea vitezei legale.
În cadrul acțiunii au fost organizate șapte filtre, dintre care șase fixe și unul mobil, fiind mobilizați 18 polițiști.
Aproape 100 de șoferi, sancționați pentru viteză
În urma controalelor, polițiștii au aplicat 152 de sancțiuni contravenționale, dintre care 97 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, nouă pentru nepurtarea centurii de siguranță, două pentru încălcarea altor prevederi legale și 44 pentru diverse abateri rutiere.
De asemenea, oamenii legii au reținut două permise de conducere, au retras 15 certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Pe parcursul acțiunii au fost efectuate 97 de testări pentru consumul de alcool și trei pentru depistarea substanțelor psihoactive.
Totodată, cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român Sibiu, au fost verificate tehnic 16 autovehicule.
Șofer din Brașov, cercetat penal după ce a fost oprit pe DN1
În jurul orei 13:00, polițiștii rutieri au oprit pentru control, pe DN1, la kilometrul 296+300 de metri, un autoturism care tracta o remorcă, condus de un bărbat de 61 de ani, din județul Brașov.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că numărul de identificare al remorcii nu corespundea cu cel înscris în documentele acesteia și pe plăcuța constructorului.
În acest caz, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au deschis un dosar penal pentru tractarea unei remorci neînmatriculate. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
Acțiunea a avut și o componentă preventivă, polițiștii distribuind șoferilor 38 de materiale informative privind siguranța rutieră.
Reprezentanții IPJ Sibiu anunță că astfel de controale vor continua pe drumurile din județ, pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în trafic.
