Deputatul PNL Raluca Turcan cere adoptarea mai multor măsuri pentru protejarea copiilor și pentru schimbarea unor reguli din educație.
Printre propunerile anunțate se numără interzicerea folosirii telefoanelor mobile în școli pe toată durata programului, inclusiv în pauze.
Raluca Turcan susține și creșterea vârstei minime pentru accesul la jocurile de noroc de la 18 la 21 de ani, precum și restricționarea mai severă a reclamelor pentru pariuri și jocuri de noroc în mediul online.
O altă propunere vizează accesul minorilor sub 16 ani la rețelele sociale. Potrivit inițiativei susținute de deputată, aceștia ar trebui să poată folosi astfel de platforme doar cu acordul părinților.
În zona educației, Turcan propune ca elevii din liceele tehnologice să poată obține o calificare profesională încă de la finalul clasei a X-a. Ideea este ca un elev care își întrerupe studiile să poată avea totuși o calificare recunoscută și șanse mai mari de angajare.
Deputatul mai cere extinderea programului „Masă Sănătoasă” în toate școlile din România și alocarea fondurilor necesare în bugetul pentru anul 2027.
Raluca Turcan spune că aceste măsuri ar trebui analizate prin prisma beneficiului direct pentru copii și cere Parlamentului să adopte proiectele până la finalul actualei sesiuni.
