Președintele Nicușor Dan, la început de an școlar: România are încă restanțe în educație

Distribuire

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis luni, 7 septembrie, un mesaj cu ocazia începerii noului an școlar, adresat elevilor, profesorilor și părinților.

Șeful statului a subliniat că unul dintre principalele obiective ale României trebuie să fie asigurarea accesului la educație pentru fiecare copil, indiferent de localitatea în care trăiește sau de situația materială a familiei.

Nicușor Dan a vorbit și despre rolul tot mai important al școlii într-o perioadă în care tehnologia și inteligența artificială fac parte din viața de zi cu zi. Potrivit președintelui, elevii trebuie să învețe nu doar să găsească informații, ci și să le verifice, să facă diferența între fapte și dezinformare și să își formeze propriile opinii.

Președintele a atras atenția și asupra problemelor din sistemul de educație, arătând că numeroase schimbări și reforme au produs neîncredere și demotivare. El a susținut că viitoarele măsuri trebuie pregătite pe baza rezultatelor reale și trebuie însoțite de dialog, resurse și timp pentru implementare.

Profesorilor, Nicușor Dan le-a transmis aprecierea sa pentru activitatea desfășurată și a subliniat că reformele nu pot avea succes fără cadre didactice bine pregătite, respectate și sprijinite.

Mesajul pentru elevi a fost să privească școala nu doar ca pe un loc în care acumulează informații, ci și ca pe un spațiu în care se dezvoltă și se pregătesc pentru viață. Președintele i-a îndemnat, de asemenea, să nu neglijeze relațiile directe cu colegii și prietenii în favoarea mediului online.

În ceea ce îi privește pe părinți, șeful statului a subliniat importanța colaborării dintre familie și școală, considerând că aceasta crește șansele de reușită ale copiilor.

Nicușor Dan a încheiat mesajul urând succes elevilor, profesorilor și părinților la începutul anului școlar 2026-2027.

Actualitate

Autoutilitară cu șase persoane, răsturnată pe DN14. Doi oameni au ajuns la spital / video

Accident rutier pe DN14, la ieșirea din localitatea Ruși...

Accident pe o șosea din Turcia: bilanț grav după răsturnarea unui autocar

Un grav accident rutier s-a produs în vestul Turciei,...

Călin Georgescu, mesaj emoțional din arest pentru cei care îl susțin

Călin Georgescu a transmis un nou mesaj susținătorilor săi,...

Polițiști grăbiți la intervenție, „captivi” în betonul proaspăt turnat

Un accident rutier produs în județul Brașov a dus...

Cod portocaliu de furtună în județul Sibiu. Locuitorii din Bazna și Blăjel au primit mesaje RO-Alert

Averse torențiale, grindină și rafale de vânt de până...

De ce nu ne mai putem opri din scrollat, chiar și atunci când nu ne mai face plăcere

Mulți utilizatori deschid telefonul pentru a se relaxa după...

Prietenii se schimbă odată cu vârsta. Cu cine petrecem cel mai mult timp la 20, 40 sau 70 de ani

Persoanele alături de care ne petrecem timpul se schimbă...

ȘTIRI