Premierul Ilie Bolojan va anunța „cât de curând” propunerea pentru ministrul Educației

Distribuire

Premierul Ilie Bolojan urmează să înainteze, în perioada următoare, o propunere pentru funcția de ministru al Educației. Nominalizarea necesită validarea Partidului Național Liberal, formațiunea căreia îi revine acest portofoliu.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, care a precizat că, în acest moment, nu există un termen clar și nici un nume confirmat pentru preluarea funcției. Aceasta a subliniat că procesul de desemnare depinde de o decizie politică internă în cadrul PNL.

Cât de curând, cu putinţă, nu pot să vă dau un termen şi anticipez întrebarea, nici un nume. A găsit o persoană, până acum? Nu am informaţii despre ceea ce s-a decis sau nu s-a decis, despre ce persoane sunt sau nu sunt. În momentul în care va fi luată o decizie, vă reamintesc că decizia trebuie luată şi în cadrul PNL, pentru că este un portofoliu care aparţine Partidului Naţional Liberal, în momentul acela decizia va fi comunicată, a declarat Ioana Dogioiu, potrivit news.ro.

Referitor la profilul viitorului ministru al Educației, purtătorul de cuvânt al Guvernului a arătat că acesta poate fi anticipat, fiind vorba despre o persoană cu credibilitate și cu anvergură profesională în domeniul educației. În plan politic, premierul Ilie Bolojan declara la începutul lunii ianuarie că intenționează să formuleze o propunere până la finalul lunii, astfel încât viitorul ministru al Educației și Cercetării să participe la elaborarea legii bugetului de stat pentru acest an, document estimat să fie finalizat la jumătatea lunii următoare.

Citește și:

https://city-fm.ro/2026/01/30/politistii-sibieni-in-scoli-pentru-prevenirea-violentei-aproape-1-200-de-elevi-implicati-in-actiuni-educative/

Dacă a fost interesant articolul trimite-l și prietenilor tăi! Ne poți asculta pe 98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia

sau de oriunde în lume pe https://city-fm.ro/live-city-fm/ #muzica #stiri #stirilocale

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com

Actualitate

Au început lucrările de modernizare pe strada Cioplea din Avrig. Investiție de peste 3 milioane de lei

Primăria Orașului Avrig a anunțat începerea lucrărilor de modernizare...

AUR vrea mai multă transparență pentru ONG-uri. Proiectul a trecut de Senat

Senatul României a adoptat proiectul legislativ inițiat de AUR...

PSD trasează liniile roșii pentru viitorul Guvern. Grindeanu îl exclude pe Ilie Bolojan

Liderul Sorin Grindeanu a declarat că întâlnirea de luni...

Directorul televiziunii din Moldova, Vlad Țurcanu, demisionează după scandalul legat de Eurovision

Directorul televiziunii din Moldova, Vlad Țurcanu, demisionează după scandalul...

Jaful de la Luvru va fi transpus într-un film, la șapte luni de la „jaful secolului”

Jaful de la Luvru va fi transpus într-un film,...

Ministerul Finanțelor lansează aplicația „iBon”. Cum va funcționa aceasta

Ministerul Finanțelor lansează aplicația „iBon”. Cum va funcționa aceasta Ministerul...

CFR a pus în vânzare biletele pentru Trenurile Soarelui 2026

CFR a pus în vânzare biletele pentru Trenurile Soarelui...

ȘTIRI