Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel va începe în acest an pe 8 iunie și va dura 21 de zile, fiind cea mai lungă perioadă dedicată acestui post din ultimii opt ani.
Perioada de postire este stabilită în funcție de data Paștelui și de sărbătoarea Rusaliilor, motiv pentru care durata diferă de la un an la altul. În 2026, calendarul bisericesc face ca intervalul dintre Rusalii și sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel să fie mai mare decât în anii trecuți.
Potrivit tradiției ortodoxe, postul începe în lunea de după Duminica Tuturor Sfinților și se încheie pe 28 iunie, în ajunul praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, sărbătoriți anual pe 29 iunie.
Cunoscut și sub denumirea populară de „Postul Sânpetrului” sau „Postul de vară”, acest interval este dedicat rugăciunii, reculegerii și întăririi credinței.
Biserica amintește că postul nu înseamnă doar restricții alimentare, ci și o perioadă de liniște sufletească, de evitare a conflictelor și de apropiere de valorile creștine.
În această perioadă, credincioșii renunță la produsele de origine animală, însă calendarul ortodox include și mai multe zile cu dezlegare la pește, precum și zile cu dezlegare la untdelemn și vin.
Totodată, pe durata postului nu se oficiază nunți sau alte petreceri cu caracter festiv.
Sărbătoarea din 29 iunie îi cinstește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, considerați două dintre cele mai importante figuri ale creștinismului și recunoscuți pentru rolul lor în răspândirea Evangheliei și formarea primelor comunități creștine.
