Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă, în această săptămână, lucrările de întreținere și reparații pe mai multe drumuri județene, în cadrul programului anual finanțat de Consiliul Județean Sibiu.
Echipele vor interveni pentru cosirea vegetației pe mai multe sectoare, printre care DJ 105G Avrig – Sadu, DJ 142G Copșa Mică – Motiș, DJ 105F Avrig – Poiana Neamțului, DJ 105J Glâmboaca – Castelul de Lut, DJ 106B Hașag – Țapu, DJ 107B spre Slimnic, DJ 141 în zona Bârghiș și DJ 105 Agnita – limita cu județul Brașov.
Pe DJ 106E, între Poiana Sibiului și limita cu județul Alba, precum și pe DJ 106T Ocna Sibiului – Topârcea vor fi făcute lucrări manuale de cosire, curățare a șanțurilor și rigolelor, îndepărtare a tufărișurilor și degajare a terenului de crengi și frunze.
Lucrări de toaletare a vegetației și defrișare sunt programate și pe DJ 106 Agnita – limita cu județul Mureș, DJ 104E spre Șomartin, DJ 105A Șomartin – limita cu județul Brașov și DJ 104D Retiș – limita cu județul Brașov.
Drumarii vor executa și marcaje rutiere pe DJ 105G Tălmaciu – Râu Sadului, DJ 105J în intravilanul localității Porumbacu de Jos și DJ 142B Blăjel – limita cu județul Alba.
Tot în această săptămână vor fi montate indicatoare rutiere pe DJ 106C, la ieșirea din Sibiu spre Sadu, și pe DJ 106D, între ieșirea din Cisnădie și Șelimbăr.
Pe DJ 106, între ieșirea din Sibiu și Nocrich, sunt programate plombări cu beton asfaltic, frezări și lucrări pentru corectarea denivelărilor.
Drumuri și Poduri SA Sibiu precizează că intervențiile fac parte din programul curent de întreținere a rețelei de drumuri județene.
