Ziua Copilului aduce în Piața Habermann o nouă ediție a Imagine Art Festival, un eveniment care pune în prim-plan creativitatea, mișcarea și dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Festivalul va avea loc pe 1 iunie, între orele 11:00 și 18:30, iar accesul publicului este gratuit.
Organizat de Asociația Aripi pentru Succes și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Educațională, evenimentul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani și promovează, în ediția din acest an, sănătatea mintală și un stil de viață echilibrat prin activități educative și recreative.
Programul reunește spectacole de balet și dans contemporan, recitaluri și reprezentații muzicale, momente de dans popular, dar și numeroase ateliere creative și activități artistice.
O componentă importantă a festivalului este dedicată dezvoltării emoționale a copiilor. Organizatorii au pregătit ateliere de reglare emoțională și mindfulness, menite să îi ajute pe cei mici să își înțeleagă și să își gestioneze mai bine emoțiile.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de sesiuni muzicale interactive și un DJ Party, care vor transforma Piața Habermann într-un spațiu al jocului, imaginației și bucuriei dedicate copiilor și familiilor din Sibiu.
