Noul Business Lounge de la Aeroportul Internațional Sibiu este deschis pasagerilor
Pasagerii care pleacă de la Aeroportul Internațional Sibiu au la dispoziție, începând de săptămâna aceasta, un nou spațiu dedicat relaxării și activităților înainte de zbor. Este vorba despre noul Business Lounge, un concept operat de Lagardère Travel Retail România. Spațiul are un design modern și elegant și este destinat celor care doresc să lucreze în liniște, să se relaxeze sau să petreacă timpul de dinaintea zborului într-un cadru confortabil.
Accesul se face din zona de plecări Schengen, după controlul de securitate. Totodată, reprezentanții aeroportului precizează că utilizarea Business Lounge-ului nu schimbă poarta de îmbarcare. După petrecerea timpului în lounge, pasagerii trebuie să se îndrepte către poarta indicată pe cartea de îmbarcare pentru a-și continua călătoria.
Noul Business Lounge face parte din demersurile Aeroportului Internațional Sibiu de a îmbunătăți serviciile și experiența oferită pasagerilor.
