Sportiva medieșeancă Andreea Dragoman a devenit campioană națională cu CSA Steaua București în Superliga feminină de tenis de masă, sezonul 2025-2026.
Echipa din București a câștigat finala tur-retur disputată împotriva formației CSM Constanța, după două victorii cu 3-1.
În meciul tur de la București, Andreea Dragoman a adus un punct important pentru Steaua, după victoria cu Bianca Mei-Roșu, scor 3-1. La returul de la Constanța, sportiva originară din Mediaș s-a impus clar, 3-0, în duelul cu Camelia Mitrofan.Din echipa campioană au mai făcut parte Bernadette Szocs, Andreea Jifcu, Andreea Băiașu și Alexandra Dicu, scrie SportinSibiu.ro
