Negocieri decisive la Cotroceni pentru noua lege a salarizării

Distribuire

Noua lege a salarizării bugetarilor intră vineri într-o etapă decisivă. La Palatul Cotroceni are loc o întâlnire între actualul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, și fostul ministru Florin Manole, la inițiativa consilierului prezidențial Radu Burnete, relatează digi24.ro

Discuțiile vizează găsirea unei variante de compromis pentru reforma salarizării, de care depinde deblocarea unor fonduri importante din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Reforma a stârnit nemulțumiri atât în rândul sindicatelor, cât și între partidele politice. Sindicaliștii avertizează că eliminarea unor sporuri ar putea afecta veniturile unor categorii de bugetari, chiar dacă salariile de bază nu vor fi reduse.

În același timp, există divergențe și în privința costurilor. Guvernul estimează că reforma ar necesita aproximativ 12 miliarde de lei, în timp ce PSD susține că ar fi nevoie de o alocare de aproape 30 de miliarde de lei.

Autoritățile încearcă să ajungă la un consens, astfel încât proiectul să poată fi adoptat și să respecte angajamentele asumate de România în fața Comisiei Europene.

Actualitate

Tinerii sportivi din Mediaș, rezultate importante în Taiwan. Echipa de fotbal a ajuns în semifinale

Tinerii sportivi din Mediaș s-au întors acasă după participarea...

UNTOLD a început în forță: peste 120.000 de participanți în prima zi

Peste 120.000 de participanți din România și din străinătate...

Unde se plătește cea mai scumpă apă din România. Pe ce loc se află Sibiul

Sibiul se află printre zonele cu cele mai mici...

Caniculă la Sibiu. Cele 11 puncte de răcorire și hidratare rămân deschise

Cele 11 puncte de hidratare și răcorire amenajate de...

ȘTIRI