„Micul Prinț”, povestea care unește generații, adusă pe scena Teatrului „Gong” Sibiu

Distribuire

  Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 4 aprilie, de la 11:00 și 18:00, dar și duminică, 5 aprilie de la 11:00, spectacolul „Micul Prinț” o producție multimedia ce îmbină animația și proiecțiile cu arta actorului. Spectacolul va fi prezentat, de asemenea, zilnic, în perioada 1-3 aprilie, în matineu, pentru grupuri organizate din școli. 

„Micul Prinț este una dintre cele mai frumoase și profunde povești scrise vreodată, un adevărat fenomen editorial. Am ales să deschidem luna aprilie cu acest titlu pentru a aduce copiii și părinții împreună, în jurul unor întrebări care ne fac mai umani. Întreg programul lunii se construiește în jurul ideii de a spune povești care ne apropie. Chiar dacă este o perioadă mai scurtă, marcată de vacanță, continuăm în forță cu 31 de reprezentații și 25 de ateliere dedicate copiilor și adolescenților.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu 

„Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry este una dintre cele mai cunoscute povești din  întreaga lume, o aventură fascinantă cu asteroizi, personaje extraordinare, stele care știu să râdă și inimi pregătite să fie îmblânzite. Cartea a fost tipărită în peste 245 de limbi și dialecte, fiind una dintre cele mai traduse opere literare ale lumii. În versiunea propusă de regizorul Bobi Pricop la Teatrul Gong, călătoria prin galaxie a micului prinț devine o spectaculoasă experiență senzorială și o întâlnire plină de tandrețe cu bucuria, curiozitatea, nerăbdarea, râsul limpede și „de ce”-urile unei minți scânteietoare pentru care întreg universul e teren de joacă și de mirare nesfârșită.  

Ignorând zgomotul lumii, minunându-se de tot ce li se pare important regilor, lampagiilor, geografilor, astronomilor, oamenilor de afaceri și tuturor vanitoșilor din sistemul nostru solar, copilul călăuzit de stele, care-și caută drumul cu inima, se împrietenește cu vulpile și vorbește cu șerpii, visează să revină pe asteroidul B612. Acolo îl așteaptă tot ce contează cu adevărat: o floare fragilă, vulcani care trebuie curățați și niște baobabi care trebuie smulși, înainte să sufoce planeta. Folosindu-se de mecanisme scenotehnice inventive, proiecții și păpuși ingenioase, montarea navighează printre toate absurditățile care nu-i lasă pe oamenii mari să doarmă noaptea și ne provoacă să regăsim drumul către acea parte luminoasă din noi, care ar recunoaște oricând un elefant mistuit de un șarpe boa. 

Alături de Micul Prinț interpretat de Carol Pușcariu în vârstă de 11 ani, din distribuția spectacolului fac parte actorii Teatrului Gong: Paul Bondane, Eliza Păuna și Lucia Barbu. Spectacolul beneficiază de participarea extraordinară a actorilor Victor Rebengiuc, Alexandru Potocean, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Vlad Ivanov, Mihai Smarandache și a regizorului Alexandru Dabija, aceștia fiind vocile celor pe care micul prinț îi întâlnește în drumul său către stelele înflorite.      

O parabolă deșteaptă și emoționantă, pentru copiii de toate vârstele, despre dorul de planeta noastră și despre cum „riști să plângi un pic, dacă te-ai lăsat îmblânzit”. Spectacolul are o durată de aproximativ 1h15min și este recomandat celor cu vârsta peste 9 ani. 

Accesul publicului la oricare din reprezentațiile de mai sus se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Teatrului, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00 sau duminica între orele 10:00 și 14:00. Mai multe detalii despre bilete și acces, dar și condițiile de modificare a biletelor flexibile, puteți găsi în regulamentul afișat pe teatrulgong.ro. 

Actualitate

Cod galben de ploi în mai multe județe. Temperaturile scad brusc

Vremea se schimbă radical în mai multe zone din...

Autoutilitară cu șase persoane, răsturnată pe DN14. Doi oameni au ajuns la spital / video

Accident rutier pe DN14, la ieșirea din localitatea Ruși...

Accident pe o șosea din Turcia: bilanț grav după răsturnarea unui autocar

Un grav accident rutier s-a produs în vestul Turciei,...

Călin Georgescu, mesaj emoțional din arest pentru cei care îl susțin

Călin Georgescu a transmis un nou mesaj susținătorilor săi,...

Polițiști grăbiți la intervenție, „captivi” în betonul proaspăt turnat

Un accident rutier produs în județul Brașov a dus...

Cod portocaliu de furtună în județul Sibiu. Locuitorii din Bazna și Blăjel au primit mesaje RO-Alert

Averse torențiale, grindină și rafale de vânt de până...

De ce nu ne mai putem opri din scrollat, chiar și atunci când nu ne mai face plăcere

Mulți utilizatori deschid telefonul pentru a se relaxa după...

ȘTIRI