Cel mai vechi pavilion medical aflat încă în funcțiune la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu intră într-un amplu proces de consolidare și modernizare. Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a anunțat emiterea ordinului de începere a lucrărilor, care vor dura 15 luni.
Clădirea istorică, a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 1857 de împăratul Franz Joseph I, va beneficia de saloane și cabinete medicale renovate, instalații moderne și circuite adaptate standardelor actuale.
Proiectul prevede și instalarea unor lifturi pentru transportul pacienților pe targă și al persoanelor cu dizabilități, precum și lucrări pentru creșterea siguranței seismice, a protecției împotriva incendiilor și a eficienței energetice.
Valoarea contractului de lucrări este de 54,26 milioane de lei. Investiția este finanțată prin fonduri obținute de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, la care se adaugă o contribuție din bugetul Consiliului Județean Sibiu.
Potrivit Danielei Cîmpean, acesta este ultimul pavilion cu saloane pentru pacienți din cadrul Spitalului Județean Sibiu care nu a fost modernizat până în prezent.
