Investiție de peste 25 de milioane de lei: creșă și grădiniță nouă la Sibiu

Primăria Municipiului Sibiu anunță finalizarea unei noi creșe și grădinițe în zona Piața Cluj, la intersecția străzilor Timișoara și Piața Cluj, în apropierea Școlii Gimnaziale nr. 12.
Noua clădire este modernă și eficientă energetic, fiind dotată cu panouri fotovoltaice, sisteme moderne de încălzire și ventilare, precum și cu un sistem smart pentru controlul utilităților.
Investiția totală se ridică la 25,71 milioane de lei, din care 17 milioane de lei provin din bugetul local, iar 8,7 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, obținute prin Programul Regiunea Centru.
Potrivit primarului Astrid Fodor, noua unitate va include o creșă cu 30 de locuri și o grădiniță cu 60 de locuri. Edilul a precizat că proiectul face parte dintr-un program mai amplu de investiții în infrastructura educațională, care include și alte două creșe aflate în construcție, pe Calea Poplăcii și pe strada Viitorului, ce vor adăuga încă 180 de locuri.
În perioada următoare, autoritățile vor demara procedurile pentru dotarea clădirii cu mobilier și echipamente necesare, inclusiv pentru bucătărie, spălătorie și sălile de curs, dar și pentru achiziția de echipamente digitale. De asemenea, va începe procesul de angajare a personalului necesar funcționării noii unități.
Deschiderea creșei și grădiniței va avea loc după finalizarea acestor etape.
- Sibiu: 98.3 MHz
- Mediaș: 88.1 MHz
- Alba Iulia: 107.2 MHz
Știri

Lufthansa va reduce cu 20.000 numărul zborurilor pe distanțe scurte în perioada verii
Compania aeriană germană Lufthansa va reduce cu 20.000 numărul zborurilor pe distanțe scurte în perioada verii, afirmând...

22 aprilie- Ziua Pământului
Anual, la data de 22 aprilie, este celebrată Ziua Pământului, una dintre cele mai importante inițiative globale...

Moaştele Sfântului Gheorghe au fost aduse pentru prima dată în România
Creștinii ortodocși se pregătesc joi pentru sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Ziua este cu atât mai specială cu cât...

Cinci proiecte educaționale din Sibiu, finanțate cu aproape 250.000 de lei printr-un program național
Vești bune pentru comunitatea sibiană: cinci proiecte educaționale din județ vor beneficia de finanțare în valoare totală de...
Sibiu

Tânăr din județul Sibiu, condamnat la aproape 4 ani de închisoare pentru furt și carduri false

Țeapă cu mașini în Sibiu: a luat 70.000 de lei și nu a livrat nimic

Petiție pentru siguranța pietonilor pe Calea Cisnădiei: cerere pentru semafoare cu buton

