Ilie Bolojan, mesaj după căderea Guvernului: „A fost o onoare să fiu în serviciul României”. PNL trece în opoziție

Distribuire

Ilie Bolojan, mesaj după căderea Guvernului: „A fost o onoare să fiu în serviciul României”. PNL trece în opoziție

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis miercuri un mesaj public după ce Guvernul pe care îl conducea a fost demis prin moțiune de cenzură, votată în Parlament cu 281 de voturi.

Într-o postare publicată pe Facebook, sub titlul „Respect pentru România”, liderul liberal a declarat că perioada petrecută la conducerea Executivului a reprezentat „o onoare” și a susținut că măsurile economice adoptate în ultimele luni au avut ca scop stabilizarea finanțelor țării și modernizarea administrației, relatează news.ro

„A fost o onoare pentru mine să fiu 10 luni în serviciul țării noastre, în funcția de prim-ministru. Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a aduce ordine în finanțele României, a corecta nedreptăți și a promova reforme pentru modernizarea României”, a transmis Ilie Bolojan.

„Neajunsurile nu au fost un scop în sine”

Premierul interimar le-a mulțumit românilor pentru că au suportat măsurile economice și dificultățile generate de reformele aplicate de Guvern.

„Vă mulțumesc, dragi români, pentru că ați suportat neajunsurile pe care le presupune îndreptarea finanțelor țării. Ele nu au fost un scop în sine sau o alegere, ci un preț pentru reconstrucție și bunăstare în viitor”, a afirmat acesta.

Bolojan a mai spus că în cele 10 luni de mandat a încercat să promoveze „un alt model de guvernare”, bazat pe reguli și pe reducerea risipei banului public.

„Când ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură”

În mesajul său, liderul liberal a făcut referire și la tensiunile politice care au dus la căderea Guvernului.

„După 10 luni, s-a întâmplat inevitabilul. Când ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură”, a scris Ilie Bolojan.

Acesta a precizat că va continua să susțină aceleași principii politice și după ieșirea de la guvernare.

PNL a decis să intre în opoziție

După adoptarea moțiunii de cenzură, Partidul Național Liberal a anunțat că va intra în opoziție.

Tot miercuri, Ilie Bolojan a declarat că decizia partidului reprezintă „un gest de demnitate” și că liberalii vor încerca să construiască „un pol de modernizare” în anii următori.

Consultări pentru formarea unui nou Guvern

După demiterea Guvernului, președintele Nicușor Dan a anunțat că va începe consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier.

Șeful statului a transmis că România rămâne „un stat stabil” și a exclus posibilitatea organizării alegerilor anticipate.

Actualitate

Sfaturi esențiale de la un chirurg sibian: ce simptome nu trebuie ignorate niciodată

Medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu...

Sfinții Constantin și Elena 2026. Peste 1,8 milioane de români își serbează numele

Circa 1,8 milioane de români își sărbătoresc joi onomastica...

21 mai – Sfinții Împărați Constantin și Elena

21 mai – Sfinții Împărați Constantin și Elena, una...

City break-uri accesibile în 2026: cele mai frumoase orașe din Europa pentru o vacanță scurtă

City break-uri accesibile în 2026: cele mai frumoase orașe...

Proiect de restaurare de 2,8 milioane de lei în Râu Sadului

Proiect de restaurare de 2,8 milioane de lei în...

Controale la sediile de asistența socială . Amenzi de peste 400.000 lei

Controale la sistemele de asistență socială. Amenzi de peste...

Expoziție în Safari la Muzeul Național Brukenthal

Expoziție în Safari la Muzeul Național Brukenthal   Muzeul Național Brukenthal...

ȘTIRI