Guvernul deblochează 6.800 de posturi în spitalele de stat din România. Unde se fac cele mai multe angajări
Guvernul a aprobat un memorandum care deblochează peste 6.800 de posturi în spitalele de stat și la serviciile de ambulanță. Decizia permite angajări rapide de medici, asistenți medicali și personal auxiliar, scrie Aleph News.
Cele mai multe posturi s-au îndreptat spre Spitalul Universitar de Urgență București – 476, dintre care peste 250 pentru asistenți, 156 pentru infirmieri și brancardieri, și 55 pentru medici. Spitalul Bagdasar Arseni a primit undă verde pentru 124 de locuri, prioritate având radiologii, medicii de urgență și asistentele ATI.
