Ionel Haiduc, fostul preşedinte al Academiei Române s-a stins din viață marți, 29 septembrie 2026 la vârsta de 89 de ani
„Academia Română Filiala Cluj-Napoca anunţă cu profund regret trecerea la cele veşnice a academicianului Ionel Haiduc, personalitate de referinţă a chimiei româneşti, preşedinte al Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române în perioada 1995-2006 şi preşedinte al Academiei Române între anii 2006 şi 2014. Profesor şi cercetător de prestigiu internaţional, acad. Ionel Haiduc a avut o contribuţie fundamentală la dezvoltarea chimiei româneşti, introducând şi dezvoltând noi direcţii de cercetare, între care chimia ciclurilor anorganice, chimia compuşilor organometalici ai metalelor netranziţionale, studiul liganzilor organofosforici, al compuşilor organometalici cu acţiune antitumorală şi chimia supramoleculară”, se arată în mesajul Filialei Cluj a Academiei Române, postat pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, opera sa ştiinţifică, recunoscută şi apreciată la nivel internaţional, cuprinde peste 350 de lucrări publicate în reviste de prestigiu, nouă cărţi şi numeroase contribuţii în volume de specialitate.
