Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu marchează Ziua Dantelei Românești prin expoziția online „Fir cu fir. Migala dantelei românești”.
Expoziția reunește fotografii de arhivă realizate în timpul cercetărilor de teren din județul Sibiu și prezintă tehnici și obiecte decorative lucrate manual, care făceau parte odinioară din viața de zi cu zi a femeilor din satele sibiene.
Mileurile, cipca, roatele decorative, fileul, croșeta sau lucrul la gherghef sunt readuse în atenție prin imagini și povești despre modul în care femeile își împodobeau atât portul popular, cât și locuințele.
Dantela era folosită pentru decorarea cătrințelor, iilor și vălitorilor, dar și pentru fețe de masă, ștergare, perdele, covoare sau piese de mobilier. Multe dintre aceste obiecte erau realizate în serile lungi de iarnă, cu multă răbdare și migală.
Organizatorii arată că vechile tehnici sunt redescoperite și în prezent, iar mileurile și cipca sunt reinterpretate în obiecte decorative sau piese vestimentare contemporane.
Expoziția „Fir cu fir. Migala dantelei românești” poate fi vizitată online, pe rețelele de socializare ale CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu și pe site-ul traditiisibiene.ro.
