Un accident rutier a avut loc pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu, unde o femeie de 54 de ani a fost acroșată de un autoturism. Potrivit Poliției, mașina era condusă de un bărbat de 75 de ani, din Sibiu, care se deplasa spre strada Vasile Aaron. Din primele verificări, femeia se afla în apropierea trecerii de pietoni în momentul în care a fost lovită.
La fața locului a intervenit un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu. Victima a suferit un traumatism toracic și un traumatism cranian.
După acordarea îngrijirilor medicale, femeia a fost transportată la UPU Sibiu, în stare stabilă.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Traficul rutier în zonă se desfășoară alternativ.
