Elevii care au început în acest an clasa a VIII-a nu vor mai susține examenul de admitere organizat separat de licee. Senatul a adoptat marți modificarea legislativă care elimină această probă, iar legea merge la promulgare.
Proiectul a fost aprobat cu 104 voturi „pentru” și trei abțineri, în calitate de for decizional. Prin această modificare, prevederile din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 referitoare la concursul de admitere organizat de licee sunt abrogate.
Pentru elevii care intră în clasa a VIII-a în anul școlar 2026–2027, singura probă națională de la finalul gimnaziului rămâne Evaluarea Națională.
Ce prevedea legea
Legea nr. 198/2023 stabilea că liceele puteau organiza, începând din anul următor, concurs de admitere pentru cel mult 50% din numărul de locuri disponibile în clasa a IX-a. Concursul ar fi avut loc după susținerea Evaluării Naționale.
Eliminarea acestei prevederi a fost susținută de reprezentanții elevilor și ai părinților. Parlamentarii au optat pentru renunțarea la ceea ce a fost numit „examen paralel”.
Noua formă a legii va intra în vigoare după promulgarea de către președintele României și publicarea în Monitorul Oficial.
