Educația, fără ministru titular: Guvernul anunță o decizie în zilele următoare

Distribuire

Premierul României, Ilie Bolojan, a declarat că în această săptămână ar urma să fie făcută o propunere pentru ocuparea funcției de ministru al Educației și Cercetării, după demisia lui Daniel-Ovidiu David. Într-o intervenție la TVR 1, pe 13 ianuarie, șeful Guvernului a explicat că varianta aleasă a fost ca ministerul să rămână în interimat până la finalul lunii, pentru a permite stabilirea unei propuneri „într-un cadru normal”, astfel încât noul ministru să poată lucra împreună cu echipa guvernamentală la pregătirea bugetului pe anul 2026, relateză portalul de știri EduPedu.

„Demisia domnului ministru David s-a suprapus cu perioada de final de an, deci cu partea de sărbători. Aveam două posibilități: să găsim o formulă rapidă sau să recurgem la varianta clasică, existând un interimat. Am mers pe această a doua variantă, în așa fel încât până la sfârșitul acestei luni să venim cu o propunere pentru un ministru care să preia acest portofoliu al educației”, a declarat Ilie Bolojan.

Context: interimatul premierului și demisia lui Daniel David

Pe 13 ianuarie, Guvernul a anunțat oficial că premierul Ilie Bolojan i-a transmis președintelui Nicușor Dan propunerea de revocare a lui Daniel David din funcția de ministru al Educației și Cercetării, ca urmare a demisiei acestuia. În aceeași zi, premierul a preluat interimatul ministerului.

Demisia lui Daniel-Ovidiu David a fost anunțată public pe 22 decembrie, dar a fost constatată oficial abia pe 14 ianuarie, la 23 de zile distanță.

Reacții din sistem: profesorii cer empatie și implicare

Iolanda Cătinean, președintele Sindicatului din Învățământ „Spiru Haret” Mureș, a subliniat că viitorul ministru trebuie să fie o persoană cu experiență în sistem și cu „empatie”, care „iubește meseria de cadru didactic”. „În momentul în care tu, ca profesor, iubești ceea ce faci, nu poți să faci rău colegilor tăi”, a afirmat aceasta.

De ce nu se înghesuie politicienii să preia portofoliul?

Sorin Costreie, consilier prezidențial pentru educație, a explicat că poziția de ministru al Educației este una dificilă, din cauza presiunii bugetare și a necesității de a face reduceri. Într-o intervenție la emisiunea Info Edu, de pe 18 ianuarie, acesta a spus că, deși există politicieni interesați, este nevoie de un ministru „din sistem, dar cu soliditate academică”, care să-și asume responsabilitățile.

Potrivit acestuia, lipsa de interes pentru portofoliu se explică prin faptul că „primează tăierile și reducerile și atunci e greu să faci lucruri cu impact pe termen lung”.

Bugetul și negocierile în Guvern

Pe 15 ianuarie a avut loc o ședință la Palatul Victoria pentru analiza situației bugetare, cu participarea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării, iar premierul Bolojan a participat la toate întâlnirile organizate cu fiecare minister în parte, în contextul pregătirii bugetului care urmează să fie adoptat în a doua jumătate a lunii februarie.

Guvernul speră ca până la sfârșitul lunii ianuarie să finalizeze procedura de numire a noului ministru, astfel încât portofoliul Educației să fie preluat de o persoană cu experiență și viziune.

Actualitate

Au început lucrările de modernizare pe strada Cioplea din Avrig. Investiție de peste 3 milioane de lei

Primăria Orașului Avrig a anunțat începerea lucrărilor de modernizare...

AUR vrea mai multă transparență pentru ONG-uri. Proiectul a trecut de Senat

Senatul României a adoptat proiectul legislativ inițiat de AUR...

PSD trasează liniile roșii pentru viitorul Guvern. Grindeanu îl exclude pe Ilie Bolojan

Liderul Sorin Grindeanu a declarat că întâlnirea de luni...

Directorul televiziunii din Moldova, Vlad Țurcanu, demisionează după scandalul legat de Eurovision

Directorul televiziunii din Moldova, Vlad Țurcanu, demisionează după scandalul...

Jaful de la Luvru va fi transpus într-un film, la șapte luni de la „jaful secolului”

Jaful de la Luvru va fi transpus într-un film,...

Ministerul Finanțelor lansează aplicația „iBon”. Cum va funcționa aceasta

Ministerul Finanțelor lansează aplicația „iBon”. Cum va funcționa aceasta Ministerul...

CFR a pus în vânzare biletele pentru Trenurile Soarelui 2026

CFR a pus în vânzare biletele pentru Trenurile Soarelui...

ȘTIRI