Dosar penal după explozia dronei de la Galați. Procurorii cercetează tentativă de omor calificat

Distribuire

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați au deschis un dosar penal după explozia dronei militare produse în noaptea de joi spre vineri în municipiul Galați, una dintre infracțiunile investigate fiind tentativa la omor calificat. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ancheta a fost deschisă din oficiu după ce o dronă cu încărcătură militară, de proveniență rusească, s-a prăbușit și a explodat în centrul orașului, scrie Agerpres.

Procurorii efectuează cercetări pentru mai multe infracțiuni, printre care încălcarea prevederilor Codului aerian, distrugere și tentativă la omor calificat.

Conform anchetatorilor, drona s-a prăbușit pe un bloc de locuințe în jurul orei 1:50, iar explozia a distrus un apartament situat la etajul 10 al imobilului. În urma deflagrației, două persoane aflate în apartament au fost rănite și au suferit leziuni traumatice.

CITEȘTE ȘI: Dronă prăbușită pe un bloc din Galați. Explozie și incendiu la etajul 10

Incidentul a provocat panică în zonă, iar aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din blocul afectat.

Autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs explozia și pentru documentarea exactă a faptelor investigate în dosarul penal.

 

Actualitate

Incendiu puternic la Cristian. O casă și o anexă gospodărească, cuprinse de flăcări

Un incendiu puternic a izbucnit duminică în Cristian, unde...

Cutremur de 4,1 în Vrancea, duminică dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a fost înregistrat...

7 septembrie, prima zi de școală. Calendarul complet al vacanțelor din 2026–2027

Clopoțelul sună din nou în școlile din România luni,...

Sibiu Classic Rally 2026: 41 de mașini istorice pornesc într-un traseu de 430 de kilometri prin Transilvania

Sibiul devine punctul de întâlnire pentru pasionații de automobile...

Hram la Biserica Spitalului Județean Sibiu. Rugăciune pentru cei bolnavi și pentru cei care îi îngrijesc

Biserica Spitalului Județean Sibiu își sărbătorește hramul, Nașterea Maicii...

Ars SACRA revine la Sibiu. Nouă zile de concerte, expoziții și tururi în bisericile și muzeele orașului

Timp de nouă zile, bisericile, muzeele și alte spații...

ȘTIRI