Doi șoferi prinși beți la volan în județul Sibiu. Unul a provocat un accident și a fugit de la locul faptei

Distribuire

Polițiștii sibieni au depistat doi conducători auto aflați sub influența alcoolului, în două incidente distincte petrecute în Șelimbăr și Dumbrăveni, ambii fiind conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice.

La data de 7 decembrie a.c., în jurul orei 10:50, în localitatea Șelimbăr, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Petru Rareș, de către un localnic în vârstă de 55 de ani. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință, transmite IPJ Sibiu.

Tot duminică, 7 decembrie, dar în cursul nopții, în jurul orei 03:45, în orașul Dumbrăveni, polițiștii au găsit elemente de caroserie și urme ale unui impact pe strada Aviator Aurel Tifrea.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul autovehiculului în cauză, un localnic în vârstă de 19 ani, care a declarat verbal că ar fi pierdut controlul autoturismului din cauza carosabilului umed și ar fi acroșat gardul de plasă ce împrejmuiește un imobil de pe strada Aviator Aurel Tifrea. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, mai precizează sursa citată.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Citește și:

https://city-fm.ro/2025/12/08/traditiile-de-craciun-din-gura-raului-prind-viata-in-spectacolul-la-toata-casa-i-lumina/

Urmărește-ne pe #facebook și #instagram

Dacă a fost interesant articolul trimite-l si prietenilor tai .

Ne poți asculta pe

98.3 FM în Sibiu sau 107.2 FM în Alba Iulia

sau de oriunde în lume pe

https://city-fm.ro/live-city-fm/

#muzica #stiri #stirilocale

Nu uita!

Ești martorul unui eveniment sau ai informatii care ar putea deveni o știre? Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0775517717 sau pe radiocityfmsibiu@gmail.com.

Actualitate

Au început lucrările de modernizare pe strada Cioplea din Avrig. Investiție de peste 3 milioane de lei

Primăria Orașului Avrig a anunțat începerea lucrărilor de modernizare...

AUR vrea mai multă transparență pentru ONG-uri. Proiectul a trecut de Senat

Senatul României a adoptat proiectul legislativ inițiat de AUR...

PSD trasează liniile roșii pentru viitorul Guvern. Grindeanu îl exclude pe Ilie Bolojan

Liderul Sorin Grindeanu a declarat că întâlnirea de luni...

Directorul televiziunii din Moldova, Vlad Țurcanu, demisionează după scandalul legat de Eurovision

Directorul televiziunii din Moldova, Vlad Țurcanu, demisionează după scandalul...

Jaful de la Luvru va fi transpus într-un film, la șapte luni de la „jaful secolului”

Jaful de la Luvru va fi transpus într-un film,...

Ministerul Finanțelor lansează aplicația „iBon”. Cum va funcționa aceasta

Ministerul Finanțelor lansează aplicația „iBon”. Cum va funcționa aceasta Ministerul...

CFR a pus în vânzare biletele pentru Trenurile Soarelui 2026

CFR a pus în vânzare biletele pentru Trenurile Soarelui...

ȘTIRI