Doi bărbați au fost depistați de polițiști după ce s-au urcat la volan, respectiv pe un motociclu, după ce ar fi consumat alcool. Cazurile au fost înregistrate la Cârțișoara și Țapu, în noaptea de miercuri spre joi.
Primul caz a avut loc miercuri, 9 septembrie, în jurul orei 22:30, în localitatea Cârțișoara. Polițiștii rutieri au oprit pentru control, pe strada Morii, un autoturism condus de un localnic în vârstă de 47 de ani.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Câteva ore mai târziu, joi, 10 septembrie, în jurul orei 01:40, polițiștii au oprit pe DJ 106B, în localitatea Țapu, comuna Micăsasa, un motociclu condus de un tânăr de 21 de ani din Șeica Mică.
Și în acest caz, testarea a indicat consum de alcool. Tânărul avea 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Polițiștii continuă cercetările în ambele cazuri pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale.
