Sibiul se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente de ciclism ale verii. Pe 11 iulie, Dealul și Pădurea Gușteriței vor găzdui cea de-a doua ediție a competiției Gușterița MTB, eveniment care va reuni la start sportivi de toate vârstele și nivelurile de pregătire.
Cu mai puțin de trei săptămâni înainte de start, organizatorii anunță că traseele și logistica sunt pregătite pentru o nouă ediție care promite o experiență completă de ciclism într-una dintre cele mai apreciate zone pentru mountain bike din apropierea municipiului Sibiu.
Competiția propune șase curse adaptate tuturor participanților, de la copii și familii până la sportivi de performanță.
Cea mai solicitantă probă, Gușterul Mare, are o lungime de 60 de kilometri și o diferență pozitivă de nivel de aproximativ 1.280 de metri, fiind destinată riderilor experimentați. Pentru cei care își doresc o provocare accesibilă, organizatorii propun cursa Gușterul Mic, de 25 de kilometri.
O noutate importantă a ediției din acest an este includerea cursei Gușterul Gravel în calendarul oficial al Federația Română de Ciclism. Astfel, competiția de la Sibiu va găzdui primul Campionat Național de Gravel organizat în România, un moment considerat istoric pentru ciclismul românesc.
Evenimentul include și categoria dedicată bicicletelor electrice, Gușterul Turbo, precum și curse recreative pentru familii și copii.
Organizatorii au pus la bătaie un fond total de premiere de aproximativ 5.000 de euro. Cele mai consistente premii vor fi acordate în cadrul cursei Gușterul Mare, unde câștigătorii clasamentelor masculin și feminin vor primi câte 2.000 de lei. Vor fi premiate și cursele Gușterul Mic, Gușterul Gravel (categoria Hobby) și Gușterul Turbo.
La fel ca la ediția precedentă, organizatorii au decis să păstreze principiul egalității, oferind premii identice pentru concurenții din clasamentele masculin și feminin.
Participanții vor beneficia de cronometrare electronică, puncte de alimentare, trasee marcate integral, asistență medicală și medalii de finisher.
